Ioan Uțiu (MADR): 17.000 de agricultori lucrează pentru industria berii

utiu_bereSecretarul de stat, Ioan Uțiu, a participat la evenimentul „Berea face cinste României”, organizat la Palatul Parlamentului.

Industria berii este, potrivit declarațiilor participanților la eveniment,  foarte apropiată de agricultura românească, deoarece folosește într-o pondere de 73% materii prime (orz, hamei și alte cereale) din producția autohtonă. Acesta este unul dintre motivele pentru care Ministerul Agriculturii este interesat direct de ceea ce se întâmplă în acest sector, după cum a declarat pentru AGRO TV, secretarul de stat, Ioan Uțiu,

„Practic trei sferturi din materia primă folosită de industria berii provine din fermele românești, așa că putem considera că acest sector are o mare deschidere către agricultura autohtonă. Mai mult, putem spune că 17.000 de agricultori lucrează pentru acest segment al industriei, ceea ce nu este deloc puțin. În aceste condiții Ministerul Agriculturii trebuie să îi susțină pe berari, așa cum, pe de altă parte, îi susține și pe producătorii de vin, legați și ei, foarte strâns, de sectorul agricol din România „, a declarat secretarul de stat, după eveniment.

You might also like More from author

Comments are closed.