Inundațiile din ultimele zile au provocat pagube importante în județul Iași

inundatiedd

Precipitaţiile din perioada 6 iunie – 8 iunie au provocat pagube în mai multe localităţi din judeţul Iaşi. Până astăzi au raportat probleme comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din comunele Tătăruşi, Moţca, Răducăneni, Costeşti, Lespezi, Dagâţa şi municipiul Paşcani. Astfel, în comuna Tătăruşi precipitaţiile au determinat creşteri de nivel pe cursuri de apă care au afectat un hectar de teren arabil.

Totodată, comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Răducăneni a raportat 1.250 de hectare de teren arabil afectat de grindină. Au mai fost culturii afectate la Dagâţa, la nivelul municipiului Paşcani, în comuna Costeşti 30 de hectare de teren arabil, la Pascani, la Ruginoasa, la Focuri, pe raza comunei Şipote a fost afectată o suprafaţă de 1,1 hectare de teren agricol sau la Moţca. Pagubele au fost produse de precipitaţiile abundente şi scurgerile de pe versanţi.

Toate datele prezentate au fost trimise de la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Echipe formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii vor verifica fiecare situaţie raportată de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi vor stabili în ce proporţie au fost avariate obiectivele.

You might also like More from author

Comments are closed.