Internet de mare viteză în mediul rural

Un proiect în valoare de peste 45 de milioane de euro va fi dezvoltat în 780 de comune din România.

internet

A doua fază a proiectului RO-NET a fost aprobată de către Corina Creţu, comisar european pentru politică regională. Fondul European pentru Dezvoltare Regională a alocat pentru această investiţie suma de 45,7 milioane de euro. Prima parte a proiectului s-a desfășurat între anii 2007 și 2013, fiind vizată extinderea accesului la rețeaua de internet în bandă largă pentru cei care locuiesc în mediul rural.

„Acest proiect demonstrează incă o dată modul în care Fondurile structurale și de investiții europene contribuie la implementarea Pieței unice digitale. Odată cu introducerea internetului în bandă largă în aceste comune, apar atât noi oportunităţi economice, dar putem vorbi și de îmbunătăţirea calităţii vieții pentru cei care trăiesc în mediul rural”, a declarat comisarul european Corina Crețu.

Potrivit site-ului miscareaderezistenta.ro, peste 400.000 de locuitori, precum și 8.500 de companii și 2.800 de instituții publice din toate regiunile ţării (cu excepția regiunii București-Ilfov) vor avea acces la internet în bandă largă mulţumită RO-NET. În proiect sunt incluse peste 780 de comune.

You might also like More from author

Comments are closed.