INS: România deține aproape o treime din exploatațiile agricole din UE

combinavarasNumărul exploatațiilor agricole în România este de 3,859 milioane, reprezentând 31,5% din numărul exploatațiilor agricole din UE-27 (Uniunea Europeană fără Croația – n.r.), a declarat joi, la o reuniune de informare, Ion Florescu, directorul general al Direcției de Statistică Economică din cadrul Institutului Național de Statistică.

În România, suprafață agricolă utilizată la nivel de exploatație agricolă este de 3,45 hectare, a precizat reprezentantul INS, care a apreciat că este ‘o cifră foarte mică’.

Referindu-se la rezultatele Recensământului General Agricol (RGA), cu an de referință 2010, și la o cercetare a INS, ulterioară RGA, privind tipologia exploatațiilor agricole, Florescu a subliniat că aspecte pozitive sunt creșterea cu 51% a numărului exploatațiilor agricole mai mari de 50 hectare, comparativ cu cele înregistrate la recensământul agricol din 2010, iar numărul celor mai mici de un hectar a scăzut cu 6,9% (150.000).

Conform legislației europene, RGA va trebui urmat de două anchete structurale (microrecensăminte, pe bază de eșantion), pentru care României i s-au alocat 2 milioane euro.

Potrivit reprezentantului INS, culegerea datelor pe teren pentru anchetă structurală în agricultură va avea loc în perioada 10 ianuarie — 10 februarie 2014, procesarea datelor va fi realizată în martie—iulie 2014, iar rezultatele vor fi publicate la finalul anului 2014.( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.