INS: Producția de lapte de consum a crescut cu 15,5%, în primele 11 luni; importurile de lapte brut, în scădere cu 20,5%

vacutaProducția de lapte de consum a crescut cu 15,5% (30.844 tone) în primele 11 luni din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, totalizând 230.201 tone, în timp ce cantitatea de lapte importat a scăzut cu 20,5 procente, de la 87.722 tone la 69.763 tone la finele lunii noiembrie, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

În perioada menționată, cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare a crescut cu 114.540 tone (14,1%).

Creșteri ale producției în perioada 1 ianuarie — 31 noiembrie 2014 au mai fost înregistrate la smântână de consum — cu 5.533 tone (11,5%), unt — cu 661 tone (7,5%), brânzeturi, inclusiv brânză obținută exclusiv din lapte de vacă (85,8% din producția totală de brânzeturi) — cu 4.047 tone (6,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut și altele) — cu 5.619 tone (3,7%).

Potrivit datelor INS, cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la de la 87.722 tone în perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2013 la 69.763 tone în perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2014 (20,5%).

În luna noiembrie 2014 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare a scăzut cu 9.444 tone (11,8%).

Dintre principalele produse lactate, scăderea producției în luna noiembrie 2014 comparativ cu luna octombrie 2014 a avut loc la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și altele) — cu 1.163 tone (8,2%), lapte de consum — cu 1.768 tone (7,7%), brânzeturi, inclusiv brânza obținută exclusiv din lapte de vacă (92,1% din producția totală de brânzeturi), cu 381 tone (7,1%), smântâna de consum cu 245 tone (4,6%).

Creșterea producției în luna noiembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, poate fi menționată la unt — cu 16 tone (1,7%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 6.129 tone în luna octombrie 2014 la 5.769 tone în luna noiembrie 2014 (5,9%).

Față de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna noiembrie 2014, cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare a crescut cu 5.045 tone (7,7%). Producția principalelor produse lactate a crescut în luna noiembrie 2014 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2013 astfel: lapte de consum — cu 1.555 tone (7,9%), unt — cu 55 tone (6,2%), smântâna de consum — cu 281 tone (5,8%).

În luna noiembrie 2014 comparativ cu luna noiembrie 2013, producția a scăzut la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și altele) cu 714 tone (5,2%) și la brânzeturi, inclusiv brânza obținută exclusiv din lapte de vacă, cu 248 tone (4,7%).

Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 8.702 tone în luna noiembrie 2013 la 5.769 tone în luna noiembrie 2014 (33,7%). (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.