Incendii de vegetatie in 10 judete ale tarii: peste 115 hectare de vegetatie uscata si fond forestier afectate

Incendii de vegetatie uscata si fond forestier care au afectat peste 115 hectare au fost semnalate zilele acestea in zece judete ale tarii, peste 170 de pompieri militari, alaturi de pompieri civili, jandarmi montani si angajati ai ocoalelor silvice, Garzii de Mediu si Salvamont intervenind pentru stingerea acestora, anunta Mediafax. 



  • Judetul Brasov

Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, in satul Sebes din comuna Harseni, judetul Brasov, a izbucnit un incendiu de vegetatie uscata care s-a extins la litiera de conifere din golul alpin situat intre varfurile Berevoiescu si Tiganu din Masivul Fagaras, la o altitudine de 1.500 de metri, pe o suprafata de patru hectare.

  • Judetul Hunedoara

In judetul Hunedoara, duminica au izbucnit doua incendii in Muntii Vulcan, Varful Dragoi si, respectiv, comuna Baru, fiind afectate 32 de hectare de vegetatie uscata si doboraturi.

  • Judetul Alba

In judetul Alba, aproximativ 25 hectare vegetatie uscata, litiera padure foioase si conifere, pasune alpina si doboraturi au fost afectate de incendiile declansate in comuna Sugag, in zonele Smida Mica si Dobra din Muntii Sureanu.

  • Judetul Covasna

In comuna Valcele din judetul Covasna, focul a distrus trei hectare de vegetatie uscata si pepiniera de foioase.

  • Judetul Gorj

In judetul Gorj, fortele de interventie actioneaza pentru localizarea si lichidarea unui incendiu de vegetatie uscata semnalat in golul alpin din comuna Musetesti.

  • Judetul Prahova

In Masivul Bucegi, judetul Prahova, intre Claia Mare si linia de telecabina Busteni – Babele a izbucnit un incendiu la fondul forestier, intr-o zona foarte greu accesibila, cu o panta de 80 la suta, intr-o arie naturala protejata, respectiv Rezervatia Naturala Abruptul Prahovean, de interes national si european, pe o suprafata de circa 1.500 de metri patrati, a precizat IGSU.

  • Judetul Sibiu

In judetul Sibiu, incendiile care se manifesta la aproximativ cinci hectare de fond forestier in zona Varfului Buceciu si aproximativ sapte hectare litiera in zona Varfului Muma sunt localizate si se lucreaza pentru stingerea acestora.

  • Judetul Neamt

In judetul Neamt, incendiul produs la vegetatia uscata de pe un perete stancos din zona Stanile a Parcului National Ceahlau nu se mai manifesta cu flacara, zona fiind in continuare supravegheata. Fondul forestier din zona a fost izolat de locul in care s-a manifestat incendiul printr-un sant, astfel incat scanteile sau jarul cazute accidental sa nu poata genera un incendiu, a precizat IGSU.

  • Judetele Mures si Harghita

Totodata, se asigura supravegherea pentru a se preveni reaprinderea suprafetelor afectate in zonele Santa – statiunea Paltinis Tilisca si Jina din judetul Sibiu, zona Ocolului Silvic Brates din comuna Tarcau, judetul Neamt, in comuna Stanceni din judetul Mures si in apropierea statiunii Lacul Rosu si localitatile Borsec, Subcetate si Gheorgheni din judetul Harghita.

You might also like More from author

Comments are closed.