Constantin: În perioada următoare vor fi selectaţi cei care vor face parte din reţeaua de diseminare a informaţiilor PNDR

daniel_constantinMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat, după întâlnirile avute cu fermierii în cadtul Caravanei PNDR, că fiecare participant la acțiunile organizate în teritoriu a completat un formular, iar în perioada următoare vor fi selectați cei care vor face parte din Rețeaua de diseminare a informațiilor despre PNDR.

„Dacă va fi cel puțin unul pe comună, asta înseamnă cel puțin 3.000 de participanți la nivel național, dar este posibil să fie chiar mai mulți pe o comună. Este un lucru important, iar mijloacele electronice ne pot ajuta să avem o Rețea mult mai eficientă și mult mai ușor de constituit”, a adăugat Constantin.

Potențialii beneficiari ai fondurilor europene au fost informați în cadrul întâlnirilor din teritoriu despre simplificările aduse noului program, despre sistemul online și în mod continuu de depunere de proiecte, despre partea de achiziții cu beneficii și simplificări atât pentru sectorul public cât și pentru cel privat, precum și despre avize, care nu mai sunt necesare la depunerea proiectului ci doar la momentul în care semnează contractul de finanțare.

„Toți au apreciat că lucrurile merg spre mai bine, dar au venit foarte multe solicitări de simplificare din partea lor. De aceea ne-am dat seama că e bine să mergem la nivel de comună pentru că toate aceste simplificări pe care noi am încercat să le propagăm prin intermediul presei nu au ajuns la toți beneficiarii așa cum ne-am dorit noi, și mulți dintre participanți au fost surprinși că s-au luat deja măsuri pe care le așteptau și despre care nu știau”, a adăugat oficialul MADR, citat de AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.