În 1 iulie se deschid noi măsuri de finanţare din noul PNDR

tractor.bunDaniel Constantin a anunțat lansarea unor noi măsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, începând cu luna iulie.

„La 1 iulie se deschid noi măsuri pentru beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură, care au reprezentat principala sursă de finanțare a sectorului. În ultimii trei ani, România a beneficiat de o infuzie de peste 8 miliarde de euro, fonduri europene care au ajutat la dezvoltarea agriculturii românești, fapt care s-a văzut și în rezultatele pe care le avem în ceea ce privește comerțul național și internațional. 2015 este un an în care trebuie să închidem PNDR 2007-2013 și avem ambiția de a încheia programul cu un grad de absorbție cât mai mare, însă ne confruntăm cu o serie de dificultăți, principala problemă fiind lipsa de cofinanțare din partea beneficiarilor privați. Am învățat din experiența acumulată în timpul implementării acestui program și am reușit să introducem în noul program o serie de elemente care simplifică procedura de accesare a fondurilor europene, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor”, a declarat ministrul Constantin.

Astfel, de la 1 iulie, vor putea fi depuse proiecte, prin noul PNDR 2014-2020, în cadrul Subprogramului pomicol, care dispune în acest an de o alocare de peste 75 de milioane de euro, Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole (143 de milioane de euro), Submăsura 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, prin care pot fi accesate 435 de milioane de euro, inclusiv pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigații, Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale (44 milioane de euro), Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (peste 72 de milioane de euro), Submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole (57 de milioane de euro), după cum se arată într-un comunicat de presă remis de MADR .

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.