Impozitul pe veniturile din agricultură pentru 2013 va fi diminuat proporţional cu gradul de calamitate al producţiei

tractor3dddImpozitul pe venitul din activități agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de către agricultorii și asociațiile agricole care au înregistrat pagube în cursul anului trecut, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile sau extreme, va fi diminuat proporțional cu gradul de calamitate al producției, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Pentru a beneficia de această măsură de sprijin, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit, pentru producția agricolă nu au fost încheiate polițe de asigurare și producția a fost calamitată în proporție de peste 30%.

Gradul de calamitate se dovedește cu documentul emis de autoritatea competentă, în condițiile legii, precizează MFP, citat de AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.