Ilie Van (UCPR) : Avem în continuare această problemă a concurenței neloiale determinată de evaziunea TVA

vanilie

Combaterea evaziunii s-ar putea face mai eficient prin măsuri fiscale, precum reducerea TVA, pentru că, într-o economie de piață, aplicarea doar a unor măsuri de control duce la îmbogățirea inspectorilor, a afirmat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, potrivit AGERPRES.

„Și noi, ca asociație, trebuie să lucrăm mai mult cu instituțiile fiscale ale statului, să-i facem să înțeleagă că douăzeci și ceva de ani s-a încercat să se rezolve problema evaziunii fiscale prin controale. Într-o economie de piață, controlul este ineficient. Știm foarte bine: ai mai pus o măsură de control, ai îmbogățit niște inspectori. Cred că măsurile fiscale ar putea să rezolve problema evaziunii. Aceste măsuri fiscale, completate cu un control, așa cum s-a făcut la pâine, cred că sunt foarte eficiente”, a spus Van.

Potrivit acestuia, eforturile pe care le-a făcut Guvernul alocând diferite sume în diverse etape pentru dezvoltarea sectorului nu s-au regăsit în creșterea efectivelor de animale la nivel național. În opinia sa, cauzele nu sunt legate neapărat de factorii de producție, în acest caz fiind vorba mai ales de concurența neloială de pe piață.

„Avem în continuare această problemă a concurenței neloiale determinată de evaziunea TVA-ului, acest TVA de 24%. Noi, până acum, aveam o problemă de import-export. Aveam evaziune fiscală pe produsele importate și, parțial, pe produsele exportate, în special cu țările vecine. Vreau să vă spun acum că din semnalele primite de la colegii din teritoriu avem probleme cu evaziunea fiscală pe intern. Toți colegii care fac o treabă bună, care sunt corecți și plătesc dări și impozite la stat se lovesc de următoarea situație: nu pot să comercializeze carne la comercianți decât fără factură. Oare organele fiscale din județele respective nu văd, nu aud, nu se discută aceste lucruri în zona respectivă? Cum este posibil acest lucru?”, s-a întrebat președintele UCPR.

Van a mai atras atenția asupra efectelor evaziunii pe TVA, despre aceasta afirmând că este „criminală” pentru sectorul de creștere a animalelor.

„Măsura reducerii TVA nu trebuie privită doar ca impact imediat asupra bugetului. Sigur că este și aceasta o problemă, pentru că discutăm de bugete pe ani de zile. Trebuie găsite soluții să-i convingem pe cei de la Finanțe că trebuie privită problema pe termen mediu. Eu, dacă reușesc să mă dezvolt, creez locuri de muncă, plătesc alte dări și alte impozite la buget, nu neapărat prin acest TVA’, a explicat Ilie Van. (Sursa foto: avicultura.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.