Ikea a cumpărat pădurile pe care Universitatea Harvard le controla printr-o firmă din Sohodol

padure_ikeaIkea a cumpărat în România 33.600 de hectare de pădure, prima achiziţie de acest fel efectuată la nivel mondial de grupul suedez specializat în retailul de mobilă şi decoraţiuni. Potrivit datelor din piaţă, vânzătorul este cunoscuta Universitate Harvard, care era totodată cel mai mare proprietar de păduri din România. Aceasta controla pădurile prin intermediul unei companii înregistrate în satul Sohodol din comuna Bran.
În urma unui scandal uriaş, americanii au vândut pădurile avute în proprietate suedezilor de la GreenGold, care îl au în spate însă pe românul Sorin Chiorescu, în vârstă de 41 de ani. Conform unor investigaţii făcute de RISE Project, acesta reprezintă la Bucureşti atât interesele Harvard cât şi ale grupului nordic. Chiorescu a fost angajat de universitatea americană, în speţă fondul de investiţii deţinut de aceasta, să administreze o fabrică de placaj din Călăraşi. Chiorescu este secondat în afaceri de românul Alexandru Florea şi suedezul Jonas Jakobssen. Cel din urmă a fost, conform RISE Project, partenerul minoritar al Harvard în filialele sale din România şi anume Scolopax şi Romply Merops. Prin Scolopax, americanii au devenit proprietari pe 37.000 de hectare de păduri în ţara noastră. Afacerile Scolopax în România poartă iz de corupţie pentru că în 2014, administratorul companiei, Dragoş Lipan Secu, a fost arestat de DNA pentru luare de mită şi spălare de bani, după ce a pretins şi a primit 1 milion de euro, maşini de lux şi excursii în destinaţii exotice pentru tranzacţii cu păduri. Prima instanţă l-a condamnat pe Lipan Secu la trei ani cu suspendare.
La începutul acestui an, Scolopax a dorit să vândă terenurile statului român însă Romsilva a refuzat din lipsă de bani. Preţul era de 11.789 lei pe hectar iar suprafaţa oferită a fost de 32.000 de hectare. Au cumpărat-o însă partenerii Chiorescu şi Florea. După o jumătate de ani, terenurile trec la IKEA, prima investiţie mondială de acest fel pentru suedezi.
„Ikea Group a decis să investească în operaţiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil (…). Investiţia în păduri este şi o modalitate de a ne diversifica activele. Prin această achiziţie, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va administra propriile operaţiuni forestiere şi ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor”, a declarat Frederik de Jong, Chairman of the Board Ikea România. Proprietatea cumpărată este localizată în centrul şi nord-estul României, cu o concentrare mică şi în nord-vest, potrivit comunicatului. Ikea nu a comunicat preţul şi nici vânzătorul. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.