Hotelurile și restaurantele brașovene au avut vânzări de 120 de milioane de euro anul trecut

Hotelurile și restaurantele din Brașov au avut anul trecut un aport de doar 1,4% la cifra de afaceri a județului, arată datele statisticienilor. Adică, din afacerile de 37,55 de miliarde de lei ale companiilor brașovene de anul trecut, doar 525,7 milioane de lei (aproximativ 118 milioane de euro) au fost realizate de hoteluri și restaurante.

„Dacă mă uit la ponderea cifrei de afaceri a HoReCa în totalul cifrei de afaceri a fiecărui judeţ în parte, observ o serie de discrepanţe. În Braşov, unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din România din punct de vedere turistic, ponderea nu sare de 1,5%. În alte judeţe, mai puţin turistice, ponderea scade chiar sub 1%”, spune Sorin Ionescu, fondator şi director al companiei de consultanţă în domeniul hotelurilor Fivestar Hospitality.

El este de părere că situaţia statistică este o reflectare a realităţii în cifre. În opinia sa, judeţele din România se împart în trei categorii, iar în prima categorie sunt incluse judeţele care vin din spate, de dinainte de ’89, cu o moştenire importantă în domeniu. Vorbim aici de judeţe precum Braşov, Prahova sau Constanţa. Există şi judeţe care s-au apucat rapid de construit o moştenire turistică după ’90 şi care au reuşit să se dezvolte, cum este cazul Clujului şi Sibiului. Nu în ultimul rând, sunt judeţe care nu au avut ce să dezvolte.

România a fost şi rămâne o „cenuşăreasă” a turismului European, în contextul în care zone din această ţară apar în topurile celor mai frumoase destinaţii din lume, însă turiştii străini încă se lasă aşteptaţi. De fapt, abia în ultimii ani numărul turiştilor străini a început să crească, însă cifrele sunt încă departe de potenţialul lor. (Integral pe www.bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.