Horezu: Secretele unei afaceri profitabile cu afine

afine_mFructele de pădure au fost întotdeauna o delicatesă prețioasă pentru străini, dar și o aromă plăcută pentru afacerile autohtone. Valorificarea acestora peste hotare a fost și este în continuare piatra de încercare pentru mulți investitori care au avut curajul să cultive arbuști fructiferi intensiv. 

În Horezu, județul Vâlcea, acolo unde în mod normal te aștepți să auzi vorbindu-se de faimoasa ceramică realizată cu dibăcie de oamenii locului, de împletituri tradiționale sau artizanat din lemn, iată că unii au avut curajul de a face și altceva. Totuși, fără sprijin din partea statului, fără centre de procesare a materiei prime, o afacere cu arbuști fructiferi fără piață de desfacere ar fi o gaură neagră pentru un investitor neexperimentat. Tinerii care și-au dat seama că în țară sunt slabe șansele pentru a izbândi cumva în lumea afacerilor de producție au abordat subiectul indirect, în cazul de față cu un „mic“ ocoliș, trecând prin Marea Britanie. Copiii lui Nicolae Nițulescu și-au găsit menirea peste mări și țări, muncind într-o fermă cu întinse culturi de afin, zmeur și mur în Regatul Unit al Marii Britanii. Acolo forța de muncă este bine răsplă­tită, cunoștințele de inginer agronom sunt apreciate și recompensate, iar fructele vândute la justa valoare.

Cu toate acestea, spre deosebire de cei care și-au luat adio de la țara natală, copiii familiei Nițulescu muncesc pentru a investi în România. După ce au acumulat experiență și au înțeles cum trebuie derulată o afacere în domeniul producției de fructe au prins curaj și au copiat la scară mai mică ferma din Anglia.

În urmă cu cinci ani au făcut primii pași. Cu ajutorul tatălui delegat pentru a se ocupa de înființarea plantației au fost aduși la Horezu primii arbuști de afini. Ca furnizor pentru materialul săditor au ales o firmă din Baia Mare, înființată de doi ingineri școliți prin Statele Unite și care au adus în România ideea altoirii in vitro, o metodă care dă un plus de rezistență plantelor. „De la ei am cumpărat 4 soiuri care intră treptat pe rod, începând cu luna iunie, iulie, august și septembrie. Le-am ales astfel încât coacerea și recoltarea să se facă treptat. La momentul plantării arbuștii erau cât o palmă, în ghivece de 8 cm, iar acum sunt adevărate tufe.

Dezvoltarea plantelor a decurs normal, iar soiurile lăudate nu au dezamăgit, cu excepția anului trecut, când în fața unor rafale de grindină multe dintre plantele înflorite au fost aspru afectate. Ar fi fost primul an când plantația intra pe rod, așteptarea a fost mare, însă dezamăgirea a fost și mai mare. „Din păcate, doar 5% din producție a rămas neafectată. Nereușind să strâng recolta, pot vorbi doar teoretic despre nivelul de producție. La carte spune că aceste soiuri oferă la început o producție de 4,5 kg/tufă, iar la maturitate, când pot atinge și 3 m înălțime, se pot culege chiar și 10 kg dintr-o tufă.“ Pe hârtie cifrele arată bine, iar producția și mai bine dacă ne gândim că pe suprafața de 18.600 mp există 6.300 de tufe.

După întâmplarea de anul trecut, când natura și-a luat tributul, cultivatorul din Horezu se gândește serios la o soluție de protejare a plantației. „Ne dorim să punem plasă antigrindină, poate chiar reușim să facem acest lucru, dar cu fonduri europene, pentru că ai mei copii nu mai au bani să investească. Este ceea ce ne propunem, altfel, probabil că vom mai avea pagube“, spune dezamăgit Nicolae Nițulescu, nevoit până acum doar să investească, fără să recupereze ceva. Și pentru că discuția a atins punctul sensibil al banilor investiți, am aflat că suma a ajuns la 100.000 lei, aici incluzând împrejmuirea terenului, achiziția materialului săditor, a furtunelor pentru irigare și ameliorarea solului. La care se adaugă investițiile în utilaje reprezentând un tractor, o freză, un plug, un atomizor și o cositoare de gazon, toate aduse în fermă cu ajutorul fondurilor europene, un proiect a cărui valoare a fost de 10.000 de euro, din care 6.000 euro bani europeni și 4.000 euro cofinanțare asigurată de fermier.

Cu alte cuvinte, investiția, adică primul pas, s-a făcut, cu timpul plantele s-au refăcut și cu siguranță în vară vor da primele roade, dar am fost curioasă să aflu cum va fi rezolvată problema valorificării fructelor atât de prețioase. Domnul Nițulescu m-a lămurit: „Să avem ce strânge, că oameni găsim în zonă și apoi producția o trimitem direct în Anglia, acolo unde lucrează copiii. Fata este inginer agronom, se ocupă de desfacere, de toată «mustăria» de acolo, cum se spune. Acesta a fost și motivul pentru care am avut curajul să pornim această afacere în România. Ea s-a ocupat și de achiziționarea unei mașini frigorifice, astfel încât atunci când va fi cazul să putem livra fructele în cele mai bune condiții.“ Ascultând, mi-am spus că ar putea fi și aceasta o soluție, mai ales pentru tinerii din mediul rural care oricum sunt plecați la muncă în străinătate. Să găsești o fermă în care să faci practică, în care să capeți experiență, ca mai apoi să demarezi în țară ceva similar, s-ar putea dovedi în timp o afacere de succes.

Dacă vă întrebați cât se obține în Anglia pe un kilogram de fructe de pădure, aflați că Nițulescu speră să primească în jur de 10 euro/kg. „Bani buni“, ar spune poate cei care se chinuiesc să-și vândă marfa prin țară. Pentru ei am întrebat dacă nu cumva domnul Nițulescu se gândește să înființeze o asociație prin care să preia și fructele altor producători. La momentul vizitei noastre răspunsul a fost prompt: „Da, sigur, e de dorit ca atunci când faci un transport să fie eficient, să poți pleca cu un tir, nu cu o dubă. Am prieteni care cultivă zmeură, mure și am vorbit cu ei în acest sens. Ne-am gândit chiar să înființăm o asociație pentru fructele de pădure, pentru a putea exporta cantități mai mari. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul“, încheie Nicolae Nițulescu din Horezu. (Sursa: agro-business.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.