Hipermarketurile Cora vând zilnic 23.000 de bucăți de pâine

Criză-necriză, în cuptoarele hipermarketurilor Cora se coc la foc continuu planuri de creştere pe raioanele de brutărie – vânzări cu 10% mai mari în 2012. Dar nu numai: Cora va număra – dacă planul companiei se va realiza – 10 hipermarketuri, la sfarșitul acestui an.
„Din punct de vedere comercial, pâinea reprezintă un segment care contribuie în mod semnificativ la creșterea cifrei de afaceri a Cora”, spune Philippe Lejeune, director general Cora România.

Cele opt hipermarketuri Cora din ţară vând, zilnic, 8 tone de pâine, adică 23.000 de bucăți din peste 100 de sortimente. Brutăria a înregistrat, în primele patru  luni ale acestui an, o cifra de afaceri de 7,7 milioane de lei (echivalentul a circa 1,7 mil. euro), în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ponderea vânzărilor raionului de brutărie este de 1% din totalul vânzărilor, la nivelul întregului lanț Cora.

„Deşi franzela rămâne preferata clienților, pentru ca este ieftină, observăm că aceștia se reorientează către alte tipuri de pâine, precum cea din făină graham, bagheta franțuzească, bagheta pariziană, ciabatta sau pave”, explică Florentina Scarlat, manager achiziții produse de brutărie și panificație.

Timp de două luni, din 7 mai şi până pe 1 iulie, la Cora are loc „Sărbătoarea Pâinii”. Brutarii şi brutăriţele lanțului de retail vor coace, rând pe rând, câte o săptămână în fiecare din magazine, peste 100 de tipuri de pâine – de la pâine albă (franzelă, rotundă, pave, toast), integrală, graham, cu cereale, pâine țărănească până la pâine ecologică și specialități de pâine (baghetă, ciabatta, chifle, crutoane).

Florentina Scarlat estimează că „Sărbătoarea Pâinii” va crește vânzările de pâine ale Cora cu 40%, în timpul evenimentului. Pentru întreg anul 2012, Scarlat speră la
Creștere de 10% a vânzărilor raionului de pâine.

În general, românii sunt mari consumatori de pâine (cu 110 kg anual pe cap de locuitor, faţă de media europeană de 78-80 kg – n.red.), dar segmentul specialităţilor, ajuns la maturitate pe pieţele occidentale, este abia în fază de dezvoltare la noi.

Reţeaua de hipermarketuri deţinută de grupul franco-belgian Delhaize are și planuri de extindere agresivă în următoarea perioadă. Astfel, în noiembrie, Cora va deschide două hipermarketuri – la Bacău şi Alexandria, în urma unor investiții de circa 60 de milioane de euro. În 2013, sunt programate alte două deschideri, la Slobozia și Constanța.

Philippe Lejeune speră la o creștere organică a vânzărilor de 4-5%, în 2012. Cora se aştepta în 2011 o creştere a cifrei de afaceri cu 3%, comparativ cu nivelul de 328 milioane euro din 2010. Sursa: capital.ro

You might also like More from author

Comments are closed.