HARTA ALIMENTELOR. Topul judeţelor în care masa de Crăciun este mai scumpă decât anul trecut

 Românii plătesc mai mult anul acesta pentru a cumpăra alimentele care urmează să fie pregătite pentru masa de Crăciun şi pentru cea de Revelion. Astfel, dacă în urmă cu un an ei cumpărau din pieţe carnea de porc, în medie, cu 13,5 lei – 14 lei/kg, în 2012 trebuie să scoată din buzunar între 14 lei şi 15 lei/kg, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Şi preţul cărnii de vită a crescut faţă de luna decembrie a anului trecut, aceasta putând fi achiziţionată cu până la 24 lei/kg în unele pieţe din România. În schimb, chiar dacă la nivel naţional kilogramul de varză s-a scumpit cu până la 1 leu în ultimul an, bucureştenii vor plăti mai puţin în 2012 decât în 2011 pentru aceeaşi cantitate de varză.

De asemenea, dacă anul trecut înainte de Crăciun în judeţul Maramureş ouăle se comercializau la cele mai mari preţuri, anul acesta cele mai scumpe sunt în judeţele Neamţ şi Iaşi. În cele două judeţe un ou se vinde cu până la 1,5 lei.

Cartofii scoşi la vânzare pe tarabele din pieţe costă şi ei mai mult decât în 2011 când aceştia se vindeau cu cel mult 2 lei/kg, în timp ce preţul merelor a scăzut în ultimul an ajungând să coste cel mult 5,5 lei/kg.

Cât costă cârnaţii, cozonacul, toba, şampania şi vinul în hipermarketurile din România

Românii care aleg să facă ultimele cumpărături înainte de sărbătorile de iarnă din hipermarketurile din ţară trebuie să scoată din buzunar între 14,49 lei şi 15,99 lei în cazul în care vor să cumpere un kilogram de cârnaţi din carne de porc, potrivit ofertelor afişate în magazinele celor mai mari lanţuri comerciale.

Cozonacii cu nucă şi cacao costă şi ei între 4,99 lei şi 7,49 lei (500 de grame), iar cei care vor ca pe masa de Crăciun să aibă sortimente din acest produs care conţin ingrediente mai speciale, precum cireşele sau ciocolata, trebuie să lase la casele din hipermarketuri până la 23,99 lei (500 de grame).

FOTO: Silviu Matei/Mediafax Foto

Toba se vinde în hipermarketurile din România cu circa 2,75 lei/100 de grame, iar o sticlă de şampanie de 0,75 litri pentru seara de Revelion poate costa şi 245,99 lei, în timp ce o sticlă de şampanie de 1,5 litri se găseşte pe rafturile marilor magazine chiar şi la preţul de 400 de lei.

În funcţie de sortimentul dorit, o sticlă de vin de 0,75 litri poate fi achiziţionată cu preţuri cuprinse între 7,73 lei şi 23,24 lei, în timp ce pe o sticlă de vin de 1,5 litri românii trebuie să plătească în hipermarketurile din ţară şi 63,09 lei.

Care sunt anul acesta cele mai scumpe şi cele mai ieftine pieţe din ţară

Unde se vindea anul trecut carnea de porc la cele mai mari preţuri

Dacă în preajma sărbătorilor de iarnă de anul trecut kilogramul de carnea de porc se vindea, în medie, în pieţele şi în târgurile din ţară cu 13,5 lei – 14 lei, în 2012 aceasta se vinde de cele mai multe ori cu preţuri cuprinse între 14 lei şi 15 lei, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru perioadele 5 – 1 decembrie 2011, respectiv 1 – 15 decembrie 2012.

De asemenea, în 2011, locuitorii judeţului Bistriţa Năsăud erau cei care plăteau cele mai mari preţuri pentru a achiziţiona un kilogram din acest produs, mai exact 11 lei – 18 lei, aceştia fiind urmaţi în top de către arădeni şi de către prahoveni, care erau nevoiţi să scoată din buzunar pentru masa de Crăciun şi pentru cea de Revelion 14 lei -17 lei, respectiv 7,8 lei -17 lei pentru aceeaşi cantitate de carne de porc.

În prezent, cele mai „piperate” preţuri la carnea de porc se găsesc în pieţele şi în târgurile din judeţele Braşov şi Hunedoara, unde acest sortiment se vinde cu până la 20 de lei/kg. La fel ca în urmă cu un an, arădenii sunt şi ei nevoiţi să plătească mai mult pentru a achiziţiona aceeaşi cantitate din acest sortiment, mai exact 15 lei – 19 lei, în timp ce la Bistriţa Năsăud preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, bucureştenii cumpără carnea de porc la preţuri mai mari cu 2,6 lei – 3,5 lei/kg faţă de finalul anului 2011.

Topul judeţelor unde kilogramul de carne de porc costă cel mai mult

Sursă: gândul.info (date MADR)

La polul opus se află locuitorii judeţelor Harghita, Gorj şi Teleorman care plătesc cele mai mici sume de bani în această perioadă pentru carnea de porc comercializată în pieţe. Astfel, dacă în Teleorman kilogramul de carne de porc poate costa cel mult 12,4 lei, gorjenii nu trebuie să scoată din buzunar mai mult de 12 lei/kg, în timp ce românii din judeţul Harghita cumpără aceeaşi cantitate de carne de porc cu preţuri cuprinse între 9 lei şi 11 lei.

Pieţele constănţene şi hunedorene, cele mai scumpe atunci când vine vorba despre carnea de vită

Potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii MADR, în primele două săptămâni ale lunii decembrie cea mai scumpă carne de vită se vindea în judeţul Constanţa cu 20 lei – 24 lei/kg. În topul judeţelor de unde românii sunt nevoiţi să cumpere cea mai scumpă carne de vită urmau apoi Hunedoara şi Braşov unde localnicii trebuie să scoată din buzunar până la 22 de lei/kg.

Anul trecut, Hunedoara ocupa primul loc în acest clasament, comercianţii vânzând cu 15 lei – 20 lei kilogramul de carne de vită, în timp ce Constanţa ocupa locul al doilea în top, preţurile afişate în pieţe fiind cuprinse între 16 lei/kg şi 19 lei/kg.

De asemenea, dacă în urmă cu un an bucureştenii scoteau din buzunar între 10 lei şi 11 lei pentru a cumpăra un kilogram de carne de vită în preajma sărbătorilor de iarnă, în prezent, aceştia trebuie să scoată din buzunar până la 16 lei pentru aceeaşi cantitate de carne.

Topul judeţelor unde se vinde cea mai scumpă carne de vită în apropierea Crăciunului

Sursă: gândul.info (date MADR)

Pentru a cumpăra un kilogram de carne de vită pentru masa de Crăciun buzoienii nu plătesc mai mult de 9 lei – 10 lei, în timp ce clujenii achită circa 8 lei – 11 lei pentru aceeaşi cantitate. Carnea de vită se vinde ieftin şi în pieţele şi în târgurile din judeţul Botoşani unde kilogramul nu costă mai mult de 13 lei.

Unde se vinde anul acesta varză la cele mai mici preţuri

Bistriţa Năsăud rămâne ca şi anul trecut, pe primul loc în topul judeţelor de unde românii pot cumpăra cea mai scumpă varză. De la sărbătorile de iarnă din 2011 şi până în prezent aici kilogramul de varză s-a scumpit cu până la 1 leu. Astfel, dacă anul trecut varza se vindea în acest judeţ cu 1,5 lei – 2 lei/kg, acum românii trebuie să scoată din buzunar până la 3 lei pentru a achiziţiona aceeaşi cantitate de varză.

Click pentru a mări

Sursă: gândul.info (date MADR)

Şi cei din judeţele Tulcea, Bihor şi Sibiu cumpără varza la preţuri mari de 2,2 lei – 2,5 lei/kg, respectiv 1,5 lei – 2,5 lei/kg şi 1,2 lei – 2,5 lei/kg.

Dacă în preajma sărbătorilor de iarnă de anul trecut bucureştenii plăteau între 1 leu şi 1,4 lei pe kilogramul de varză, în prezent, preţurile au scăzut şi ei pot cumpăra aceeaşi cantitate de varză cu cel mult 1 leu.

Topul judeţelor unde trebuie să plăteşti cel mai mult pentru un kilogram de varză

Sursă: gândul.info (date MADR)

La polul opus, se aflau la începutul lunii decembrie a anului 2012 pieţele şi târgurile din judeţele Timiş, Argeş şi Călăraşi unde varza se vindea cel mai ieftin, respectiv cu 0,3 lei – 0,5 lei/kg, cu 0,4 lei – 0,5 lei/kg şi cu 0,4 lei – 0,6 lei/kg.

În pieţele din Braşov şi din Timiş ouăle se vând la cele mai convenabile preţuri

În urmă cu un an, locuitorii judeţului Maramureş erau nevoiţi să cumpere ouă la cele mai „piperate” preţuri, în timp ce la ora actuală acestea se vând cel mai scump în pieţele din judeţul Bacău, mai exact cu până la 1,5 lei bucata. Pe poziţia a doua în top se afla la finalul anului 2011 judeţul Vâlcea, acesta fiind urmat apoi de judeţul Iaşi unde un ou se vindea cu până la 0,7 lei.

În prezet, locul lor a fost luat în clasament de judeţele Neamţ şi Iaşi unde românii pot cumpăra un ou cu până la 1,5 lei, respectiv cu 1,2 lei, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii MADR.

Şi în pieţele din Capitală preţurile ouălor au crescut. Astfel, dacă anul trecut înainte de Crăciun acestea se vindeau cu 0,45 lei – 0,55 lei bucata, în aceeaşi perioadă a lui 2012 acestea se vând cu până la 0,8 lei bucata.

Topul judeţelor unde ouăle se vând cel mai scump

Sursă: gândul.info (date MADR)

Mai norocoşi sunt anul acesta românii din judeţele Braşov, Timiş, Ilfov, Ialomiţa, Argeş sau Teleorman unde ouăle pot fi cumpărate cu preţuri cuprinse între 0,4 lei bucata şi 0,65 de lei bucata.

În luna decembrie a anului trecut, ouăle costau cel mai puţin dacă erau achiziţionate din pieţele aflate în judeţele Cluj, Dolj şi Neamţ, mai exact 0,4 lei bucata. Şi locuitorii judeţelor Mureş, Ialomiţa şi Braşov puteau cumpăra aceste produse la preţuri mai convenabile, mai exact de 0,3 lei – 0,5 lei bucata.

Cât plătesc bucureştenii pentru un kilogram de cartofi

Anul trecut, înaintea Crăciunului, cartofii costau cel mai mult dacă erau cumpăraţi din pieţele şi din târgurile aflate în judeţele Teleorman şi Mureş. În acest caz, românii erau nevoiţi să scoată din buzunar până la 2 lei/kg. Şi comercianţii din judeţe precum Arad, Bistriţa Năsăud, Bucureşti şi Hunedoara vindeau cartofii cu preţuri mai mari, de până la 1,5 lei/kg.

La ora actuală însă, cartofii se vând cel mai scump în pieţele din judeţul Bihor, unde românii pot scoate din buzunar chiar şi 3,5 lei pentru un kilogram, dar şi în cele din Vaslui şi din Capitală unde cartofii se comercializează cu 1,8 lei – 2,5 lei/kg, respectiv cu 1,5 lei – 2,5 lei/kg.

Topul judeţelor unde cartofii se vând la cele mai mari preţuri

Sursă: gândul.info (date MADR)

Cartofii sunt comercializaţi la cele mai mici preţuri în această perioadă în pieţele şi în târgurile din judeţele Covasna, Timiş şi Harghita unde kilogramul se vinde cu 1 leu- 1,4 lei, respectiv cu 1 leu – 1, 5 lei.

Mere cu 5,5 lei/kg în pieţele din judeţul Timiş

La ora actuală, comercianţii din judeţul Timiş vând merele la preţuri cuprinse între 3,5 lei şi 5,5 lei/kg, cele mai mari la nivel naţional. Merele se comercializează la preţuri de până la 5 lei/kg şi în judeţele Teleorman, Braşov şi Dâmboviţa. Faţă de perioada sărbătorilor de iarnă din acest an, în 2011 românii puteau cumpăra merele la cele mai „piperate” preţuri din pieţele băcăuane şi din cele bucureştene unde kilogramul se vindea cu 2,5 lei – 6 lei.

Topul judeţelor unde kilogramul de mere costă cel mai mult

Sursă: gândul.info (date MADR)

La polul opus, se află anul acesta pieţele din judeţele Maramureş, Argeş şi Ialomiţa unde un kilogram de mere se vinde cu 1,5 lei – 2,8 lei, respectiv cu 1,5 lei – 3 lei şi cu 2 lei – 3 lei.

Sursa: http://www.gandul.info/financiar/harta-alimentelor-topul-judetelor-in-care-masa-de-craciun-este-mai-scumpa-decat-anul-trecut-10407490

You might also like More from author

Comments are closed.