Guvernul vine cu măsuri pentru sectorul agricol

Executivul va cere CE realocarea a 200 mil. euro către programe de infrastructură rurală şi să anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010
Se are în vedere crearea unui fond de creditare din alocaţiile de dezvoltare rurală, astfel încât să fie posibile accelerarea fondurilor UE şi evitarea dezangajării a peste 1 mld. euro la sfârşitul programului de dezvoltare rurală finanţat de UE

Guvernul a decis să ceară CE realocarea a 200 milioane euro către programe de infrastructură rurală şi să anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010, pentru care beneficiarii nu au efectuat nicio plată în ultimii ani, fondurile urmând să fie alocate pentru noi proiecte agricole.


Totodată, Guvernul a decis ca în proiectul de buget pentru anul viitor să fie inclusă o taxă pe valoarea adăugată de 9% pentru produsele agroalimentare de bază, iar pentru perioada imediat următoare să fie înfiinţat, în parteneriat cu băncile, un fond de creditare din alocaţiile de dezvoltare rurală, astfel încât să fie posibile accelerarea fondurilor UE şi evitarea dezangajării a peste un miliard de euro la sfârşitul programului de dezvoltare rurală finanţat de UE. Deciziile fac parte dintr-un set de măsuri pregătite de Guvern pentru sectorul agricol, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

TVA de 9% pentru produsele agroalimentare

„S-a decis ca TVA să fie redusă de la 24% la 9% pentru produsele agroalimentare de bază începând cu anul 2013, o măsură aplicată şi în alte state membre UE, precum Belgia şi Germania, şi care este menită să asigure pe lângă protecţia socială necesară şi o creştere a ratei colectării la bugetul de stat. În acelaşi timp, în urma unei analize s-a constatat că sunt sute de milioane de euro blocate în proiecte contractate în 2008-2010, la care beneficiarii nu au efectuat nicio plată în ultimii 2-3 ani, fiind proiecte nebancabile. Guvernul a decis să le anuleze, iar fondurile să fie disponibilizate pentru noi proiecte”, au arătat sursele.

Infrastructura rurală va beneficia de fonduri suplimentare

Guvernul intenţionează, totodată, să suplimenteze fondurile pentru infrastructura rurală, având însă, în acest sens, nevoie de acordul Comisiei Europene. „Au fost identificate deja 32 milioane euro pentru 16 proiecte şi a fost transmisă Comisiei Europene o solicitare pentru realocarea unor noi sume, de circa 200 milioane euro, pentru aceste proiecte”, au afirmat sursele citate.

Ponta: Guvernul reduce tariful la apa folosită în irigaţii şi despăgubeşte fermierii afectaţi de secetă

Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigaţii cu 50 lei/mia de metri cubi, va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigaţii şi îi va despăgubi pe fermierii afectaţi de secetă, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la ministerul de resort. El a arătat că reducerea tarifului la irigaţii va permite creşterea suprafaţei irigate cu cel puţin 35.000 hectare. Despăgubirile vor fi acordate, după încheierea campaniei de recoltat, pentru întreprinderile mici şi mijlocii a căror producţie a fost afectată cu cel puţin 30%, veniturile acestora urmând să fie compensate, raportat la anii trecuţi, cu 80% din pierderea înregistrată în acest an din cauza secetei, precum şi pentru fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, aceştia urmând să beneficieze de un ajutor individual de 7.500 euro.
„Am fost de acord să se solicite Comisiei Europene acordarea de plăţi în avans de până la 50% din valoarea plăţilor directe pentru agricultură în 2012, începând cu 16 octombrie”, a adăugat Ponta. Premierul a precizat totodată că susţine o TVA de 9% pentru produsele agroalimentare, începând cu anul viitor.
„Susţin ideea unei TVA diferenţiate, de 24%, din care 9% să fie reţinut pentru bugetul de stat şi 15% să fie rambursat producătorului în măsura în care prezintă facturi şi toate operaţiunile sunt înregistrate fiscal”, a spus Ponta. Potrivit premierului, efectele estimate de Guvern ca urmare a introducerii TVA de 9% la produsele agroalimentare sunt atât scăderea preţurilor, cât şi combaterea evaziunii fiscale.

Constantin: Au fost afectate de secetă judeţele din sudul, sud-estul şi estul ţării

Seceta a afectat culturile agricole din judeţele din sudul, sud-estul şi estul ţării, iar după recoltare Ministerul Agriculturii va stabili cuantumul sumelor cu care vor fi despăgubiţi agricultorii, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Daniel Constantin. „Judeţele din Ardeal au fost oarecum ferite de aceste probleme. Dacă vă uitaţi pe harta deşertificării veţi vedea că pe zona de sud avem cele mai multe probleme. Nu pot să fac o estimare în momentul de faţă, pentru că suntem în plină campanie de recoltare. La grâu avem 80% din producţie recoltată”, a spus el.
Ministrul a afirmat că după recoltare vor fi stabilite concluziile şi va intra în vigoare o hotărâre de guvern pentru acordarea de despăgubiri.
„Ministerul, mai ales pe bugetul anului 2012, nu-şi permite foarte multe lucruri, pentru că domnul Tabără, domnul Fuia (Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, foşti miniştri ai Agriculturii, n.r.), au avut grijă să fie cel mai mic buget pe care l-a avut vreodată la dispoziţie Ministerul Agriculturii”, a spus el. Constantin a mai spus că Guvernul va asigura toate sumele necesare pentru ca fermierii să primească „acea compensare de 80%” din valoarea pierderilor.
Totodată, fermierii se aşteaptă ca Ministerul Agriculturii să vină cu măsuri în sprijinul lor. „Am investit în cele 900 de hectare cultivate 2,3 milioane lei şi preconizez încasări de 1,3 milioane lei. Este o gaură mare în bugetul societăţii care nu este acoperită nici de subvenţii şi rămân pe pierdere, singura soluţie este ca Ministerul Agriculturii să ia în considerare rapiţa, producţia foarte scăzută de grâu şi orz şi să mai suplimenteze cu ceva fonduri. De asemenea, să ia în calcul subvenţii la motorină în contextul în care primim un leu în timp ce dăm 6,30 lei litru/motorină”, a spus un fermier, care nu a dorit să i se dea numele.

Olteanu, UNPCPR: TVA ar trebui să fie zero la cumpărarea inputurilor agricole

De asemenea, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, spune că TVA ar trebui să fie zero la cumpărarea inputurilor agricole pentru a avea coerenţă între un produs care înglobează TVA, dar pentru care nu primeşti TVA atunci când îl vinzi. „Deci implicit nu ai de unde să te duci să-ţi recuperezi un TVA pe care îl îngropi toamna şi nu-l poţi recupera în vara următoare atunci când îţi vinzi producţia, şi abia atunci când ANAF-ul are bani să-ţi restituie”, a declarat recent, pentru Curierul Naţional, preşedintele UNPCPR, Costel Olteanu.

You might also like More from author

Comments are closed.