Cioloș: Acum 6 ani, când am început să pregătim Reforma Politicii Agricole Comune, m-am gândit la un moment ca acesta

ciolos_micPrim-ministrul Dacian Cioloș a lansat luni, în cadrul vizitei în județul Alba, pachetul de măsuri pentru „Dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, eveniment la care au participat viceprim-ministrul Vasile Dîncu și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, documentul își propune să vină cu soluții inovatoare de dezvoltare economică pentru clasa de mijloc la sate, prin valorificarea fondurilor europene, simplificarea legislativă, implementarea măsurilor deja existente introduse de reforma Politicii Agricole Comune (orientate spre agricultura de mijloc) și implementarea unor măsuri noi, precum acordarea de vouchere pentru zilieri și meșteșugari independenți (metodă simplificată de plată a taxelor), dezvoltarea învățământului profesional și tehnic agricol, implementarea programul Național ‘Primul Utilaj Agricol’, constituirea unor instrumente de garantare și creditare din surse naționale (inclusiv microcreditare) și dezvoltarea economiei rurale prin eco și agro-turism.

„Acum 6 ani, când am început să pregătim Reforma Politicii Agricole Comune, m-am gândit la un moment ca acesta. Ceea ce am făcut acolo, la Bruxelles, îmi doream să se vadă peste câțiva ani de zile, în România. Ceea ce noi facem acum se bazează pe Reforma Politicii Agricole Comune și pe ceea ce a fost gândit de Guvernul anterior care a început să pregătească Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru a implementa reforma. Prin acest pachet preluăm măsurile care au fost gândite și le adaptăm, întărim și implementăm efectiv. De ce clasă de mijloc? Pentru că avem o agricultură bipolară de câțiva ani. Avem ferme foarte mari în anumite zone, dar, din păcate, în zonele agricole mari avem și „pungile de sărăcie” foarte mari, având la extrema cealaltă, fermele de subzistență”, a afirmat premierul.

Acesta a precizat că nu există țară care să nu se bazeze pe ferma de familie, care în România lipsește.

„De aceea ne-am fixat niște ținte clare și dorim să demarăm câteva proiecte concrete în acest an’, a spus prim-ministrul în discursul de lansare a pachetului pentru ‘Dezvoltarea clasei de mijloc la sate’. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.