Guvern: Un nou început pentru investițiile integrate din regiunea Deltei Dunării

delta_dunariiPremierul Dacian Cioloș a participat la Tulcea, la dezbaterea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării.

Scopul procesului de consultare asupra Strategiei este acela ca documentul final să asigure un echilibru între proiectele publice și cele private, dar si între prioritățile de finanțare.

Abordarea Guvernului este aceea că strategia trebuie să țină cont atât de infrastructura de transport, cât și de cea socială și de mediu, în scopul de a implementa proiecte care să asigure dezvoltarea economică durabilă a Deltei. De asemenea, conservarea patrimoniului cultural și păstrarea tradițiilor trebuie să reprezinte un element esențial al Strategiei.

‘Mi-aș dori ca, dincolo de proiectele mari de investiții, să găsim soluțiile cele mai adaptate pentru ca și oamenii care trăiesc în Deltă să aibă acces la aceste resurse. Ei, de multe ori, au acces mai greu, pentru că nu știu să își pregătească proiecte, pentru că pragurile minime sunt prea ridicate, au nevoie de cofinanțare, de acces la credite bancare și așa mai departe. Trebuie găsite soluții astfel încât să poată avea acces la fonduri și familiile, prin punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, patrimoniului culinar, pentru a combina activitatea turistică cu specificul local.  Pentru toate acestea, va fi nevoie de mai mult decât fonduri, va fi nevoie și de echipe de facilitatori care să-i ajute pe acești beneficiari mai mici, încât să poată simți acest potențial de dezvoltare și oamenii care trăiesc acolo’, a declarat premierul Dacian Cioloș.

Prin instrumentul Investiția Teritorială Integrată Delta Dunării se pun la dispoziție fonduri de peste 1 miliard de euro pentru dezvoltarea regiunii.

La finalul vizitei în Tulcea, premierul Dacian Cioloș a inaugurat Basilica Paleocrestină din Niculitel, monument istoric recent reabilitat cu fonduri europene.

You might also like More from author

Comments are closed.