Grupul Peneș Curcanul mizează anul acesta pe exporturi de aproape 9 milioane de euro

Curcan_salbaticProducătorul de carne de curcan din Codlea vrea să își majoreze afacerile în acest an cu 40%, până la 35 de milioane de euro.

Aflat în insolvență, grupul de firme Peneș Curcanul din Codlea, specializat în producția de carne de curcan, mizează anul acesta pe o creștere a cifrei de afaceri de 40%, de la 25 la 35 de milioane de euro. În timp ce pentru anul viitor mizează pe o urcare a business-ului până la 48 de milioane de euro.
Grupul mizează pe o creștere accentuată a exporturilor, după ce în 2014 o cincime din produsele sale au fost vândute în afara României, pentru anul acesta mizându-se pe exporturi de 25% – 8,75 milioane de euro, mai mult de jumătate din acestea urmând să ajungă în Germania. Alte țări în care compania realizează exporturi sunt Grecia, Bulgaria sau Anglia, în ultima vreme pătrunzând pe mai multe piețe europene.
„Anul trecut am tăiat peste 12.000 de tone de carne de curcan, iar anul acesta mizăm pe o cantitate de 18.800 de tone”, ne-au declarat reprezentanții grupului, care au mai explicat că pentru anul viitor se așteaptă ca o treime din producție să ia calea exportului.
Numărul de angajați al firmelor din grup a ajuns la 550, după ce la intrarea în insolvență aveau doar 450 de salariați.
Cele trei firme ale grupului au intrat în insolvenţă în septembrie 2013 la cerere şi se află încă în perioada de observaţie. Pe plan local, compania vinde în cele mai mari lanţuri de retail, dar şi printr-un lanţ de magazine dezvoltat în franciză sub brandul Peneş, care are în jur de 100 de unităţi. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

1 Comment

  1. Grupul Peneș Curcanul își dezvoltă afacerea: exporturi de 9 milioane de euro anul viitor | Pagina de Agricultură | Parte din familia RV

    […] Aflat în insolvență, grupul de firme Peneș Curcanul din Codlea, specializat în producția de carne de curcan, mizează anul acesta pe o creștere a cifrei de afaceri de 40%, de la 25 la 35 de milioane de euro. În timp ce pentru anul viitor mizează pe o urcare a business-ului până la 48 de milioane de euro. Grupul mizează pe o creștere accentuată a exporturilor, după ce în 2014 o cincime din produsele sale au fost vândute în afara României, pentru anul acesta mizându-se pe exporturi de 25% – 8,75 milioane de euro, mai mult de jumătate din acestea urmând să ajungă în Germania. Alte țări în care compania realizează exporturi sunt Grecia, Bulgaria sau Anglia, în ultima vreme pătrunzând pe mai multe piețe europene. „Anul trecut am tăiat peste 12.000 de tone de carne de curcan, iar anul acesta mizăm pe o cantitate de 18.800 de tone”, ne-au declarat reprezentanții grupului, care au mai explicat că pentru anul viitor se așteaptă ca o treime din producție să ia calea exportului. Numărul de angajați al firmelor din grup a ajuns la 550, după ce la intrarea în insolvență aveau doar 450 de salariați. Cele trei firme ale grupului au intrat în insolvenţă în septembrie 2013 la cerere şi se află încă în perioada de observaţie. Pe plan local, compania vinde în cele mai mari lanţuri de retail, dar şi printr-un lanţ de magazine dezvoltat în franciză sub brandul Peneş, care are în jur de 100 de unităţi, potrivit agro-tv.ro. […]

Comments are closed.