Greenpeace: În România sunt aproape 100 de cazuri de tăieri ilegale de arbori pe zi

padure_defrisariNumărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori înregistrate de autorități în 2015 a crescut până la 96 de cazuri pe zi, de la 62 de cazuri pe zi în perioada 2013-2014, evoluție determinată de creșterea eficienței autorităților în identificarea și documentarea acestor cazuri, dar și de amplificarea fenomenului tăierilor ilegale, apreciază organizația Greenpeace România într-un nou raport.

„Prejudiciul adus mediului din România prin exploatarea necontrolată a pădurilor are două componente: tăierile ilegale și nerespectarea normelor tehnice de exploatare. În multe cazuri, chiar și atunci când exploatarea este legală, aprobată, organizarea șantierului este dezastruoasă. Este nevoie ca atât administratorii pădurilor cât și organismele de control să impună respectarea legii și să amendeze orice abateri”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România.

Potrivit datelor comunicate de autorități, în 2015 s-au înregistrat un total de 34.870 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, pe primele locuri în topul județelor cu cele mai multe cazuri fiind Argeș — 3.087 de cazuri (8,85% din totalul cazurilor la nivel național), Vrancea — 2.893 de cazuri (8,30%) și Bacău — 1.882 de cazuri (5,40%).

De asemenea, în ceea ce privește gravitatea faptelor, din totalul cazurilor de tăieri ilegale înregistrate la nivel național în anul 2015, 32% au fost încadrate ca infracțiuni pentru care au fost întocmite dosare penale, în timp ce 68% au reprezentat contravenții, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de 29,6 milioane lei (aproximativ 6,6 milioane de euro).

Din cele 11.060 de infracțiuni la nivel național, cele mai multe s-au înregistrat în județele Bacău — 697 de infracțiuni, Argeș — 691 de infracțiuni și Gorj — 676 de infracțiuni.

În legătură cu valoarea contravențiilor aplicate de autorități, pe primul loc se situează județul Argeș, cu amenzi în valoare de 2,70 milioane de lei, ceea ce reprezintă 9,11% din totalul contravențiilor înregistrate la nivel național. Pe locul doi se situează județul Olt, cu amenzi în valoare de aproape 2,37 milioane de lei, urmat de județul Ilfov, cu 2,03 milioane de lei. Primele trei județe totalizează aproape un sfert din valoarea amenzilor aplicate la scară națională în domeniul silvic, respectiv 23,94%.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), masa lemnoasă recoltată în anul 2015 s-a ridicat la 18,133 milioane metri cubi (m.c.), în creștere cu 1,4% (243.800 m.c.) față de anul 2014, când s-au recoltat 17,889 milioane m.c. De asemenea, suprafața fondului forestier național a înregistrat, în 2015, o creștere cu 10.534 hectare (0,16%), comparativ cu anul 2014, până la 6,555 milioane hectare, pădurile ocupând circa 6,398 milioane hectare, respectiv 97,6% din fondul forestier național. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.