Grâul românesc se apropie de vară cu o productivitate 3.25 tone la hectar

grau_spiceProductivitatea grâului românesc este estimată în mai la 3,25 tone/hectar, în scădere cu 6,6% faţă de nivelul prognozat în aprilie pe fondul variaţiilor de temperatură de luna trecută şi ca urmare a unui uşor deficit de apă în sol în sudul şi estul ţării, arată un raport al Comisiei Europene.
Productivitatea la acest nivel va fi a patra cea mai mare din ultimii 25 de ani, dar cu 12% sub maximul absolut de anul trecut. Productivitatea medie prognozată pentru acest an este egală cu cea din 1990, ceea ce arată că piaţa nu a progresat în niciun fel la nivelul rezultatelor din teren în ultimii 25 de ani.
„Ploile din ultimele două-trei zile pot contribui la stoparea scăderii. Se mai salvează din pierdere. Va fi un an mai greu decât cel trecut“, a spus Stelian Fuia, reprezentantul producătorului de seminţe agricole, potrivit ZF Corporate, citat de paginadeagricultura.ro

You might also like More from author

Comments are closed.