Granturi de 5.000 de euro pentru afacerile din Podișul Hârtibaciului

transilvaniaPodişul Hârtibaciului, cel mai extins sit Natura 2000 din România, care se întinde pe trei judeţe, poate deveni locul în care antreprenorii prietenoşi cu mediul îşi pot dezvolta afaceri pe bani europeni. WWF România invită antreprenorii locali din Podişul Hîrtibaciului, fie că sunt din Sibiu, Mureş sau nordul judeţului Braşov, să se înscrie într-o competiţie de mini-granturi pentru idei de afaceri sau iniţiative prietenoase cu mediul. Cele mai bune trei idei vor fi susţinute cu expertiză în dezvoltarea de afaceri, dar şi cu câte un grant în valoare de pînă la 5.000 de euro.

În acest mod, reprezentanţii WWF România, împreună cu partenerii din regiune, respectiv Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Asociaţia Mioritics, Asociaţia Grupul Milvus şi Asociaţia Ecotur Sibiu, încearcă să creeze o micro-regiune bazată pe îndeletniciri tradiţionale ale membrilor comunităţii şi pe valorificarea responsabilă a resurselor naturale.
Data limită pentru depunerea ideilor şi proiectelor de afaceri este 7 aprilie, ora 21, prin completarea unei aplicaţii disponibile la adresa wwf.ro/anteprenori. Ideile de afaceri prietenoase cu mediul trebuie să respecta mai multe criterii. Pentru început, afacerea propusă trebuie să se desfăşoare într-unul dintre cele trei judeţe şi neapărat într-una din localităţile aflate în zona Podişul Hîrtibaciului – Tîrnava Mare – Olt.
Activitatea desfăşurată nu trebuie să aibă efecte negative asupra ariei protejate şi trebuie să utilizeze în mod responsabil resurse locale. De asemenea, antreprenorii trebuie să demonstreze că metodele şi reţetele utilizate respectă tradiţia din domeniu. Iniţiativele care se întrec pentru cele trei granturi vor fi evaluate în perioada 8 – 14 aprilie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pînă la 17 aprilie. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.