Gorj: Fermierii, în pericol să piardă subvenţiile APIA

incendiu_vegetatieZeci de fermieri din judeţul Gorj riscă să îşi piardă subvenţiile agricole pentru că şi-au incendiat terenurile.

În baza unui protocol încheiat între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind constatarea şi controlul suprafeţelor incendiate, în perioada 20.03 – 20.04.2015 au fost înregistrate opt informări primite de la ISU Gorj aferente a 11 localităţi cu terenuri agricole afectate de incendii. Este vorba de Motru, Aninoasa, Scoarţa, Turceni, Cătune, Albeni, Bumbeşti Jiu, Hurezani, Novaci, Plopşoru şi Căpreni, pentru o suprafaţă totală de 148,3 hectare. Din această suprafață, aproximativ 20 de hectare sunt neagricole. Numărul fermierilor cu parcele aflate în zonele afectate de incendii este de 30. Ecocondiţionalitatea este un mecanism de legătură între acordarea plăţilor de sprijin din cadrul Pilonului I şi a anumitor plăţi din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală (Pilonul al II-lea) şi respectarea de către agricultori a unor norme obligatorii în domeniul mediului, al sănătăţii şi al bunăstării animalelor pe întregul teren al fermei pentru care se solicită plata.

Potrivit conducerii APIA Gorj, cerinţa obligatorie pentru beneficiarii plăţilor este să nu incendieze miriştile.
„Statele membre se asigură că toate terenurile agricole, în special cele care nu mai sunt exploatate în scopul producţiei, sunt menţinute în bune condiţii agricole şi de mediu. Potrivit GAEC 6.2., este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) şi/sau pajişti permanente nu trebuie să ardă miriştile sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc.). De asemenea, vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente nu trebuie arsă întrucât se distruge materia organică şi se poluează atmosfera“, potrivit APIA Gorj. (Integral pe gds.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.