Gorj: Campanie de sterilizare a câinilor şi pisicilor, desfăşurată de singura clinică mobilă din judeţ

caine_plajaAsociația Pro Animals din Târgu-Jiu demarează, la jumătatea acestei luni, un program de sterilizare și castrare gratuită a câinilor și pisicilor din Gorj, prin intermediul singurei Clinici Veterinare Mobile existente în județ.

Aceasta a fost achiziționată de către Asociația Pro Animals, în mai 2016 cu ajutorul organizației Pro Animals Finlanda, din dorința de a veni în sprijinul autorităților, dar și a cetățenilor, cu o soluție eficientă, umană și civilizată pentru rezolvarea problemei câinilor și pisicilor fără stăpân. Este singura Clinică Mobilă din țară, deținută de către un ONG de profil, dotată la standarde europene, cu echipament necesar intervențiilor chirurgicale.

„Clinica Veterinară Mobilă se va deplasa oriunde în județ, acolo unde există cereri de sterilizare, drept urmare așteptăm ca Primăriile interesate, dar și iubitorii de animale, să ne contacteze. Acest program va fi oferit gratuit, în limita fondurilor disponibile, cu susținerea organizațiilor partenere din Finlanda și Germania”, spun cei de la Clinică.

Prin intermediul Clinicii Veterinare Mobile se va acorda și asistență medical—veterinară gratuită câinilor și pisicilor fără stăpân, cât și cazurilor sociale, în conformitate cu legislația în domeniu, astfel încât, prin acțiunile noastre, să se reducă simțitor numărul abandonurilor și al cruzimilor față de animale.

Inaugurarea Clinicii Mobile va avea loc pe data de 14 iulie 2016, iar în perioada 15-20 iulie aceasta se va afla în câteva mini-campanii în mai multe localități din județul Gorj.

Prezenți la inaugurare vor fi și reprezentații Pro Animals Finlanda.

 

You might also like More from author

Comments are closed.