Ghinea: Sistemul informatic pentru fonduri europene MySMIS va avea 5 module funcționale până în luna octombrie

calculatorSistemul informatic pentru fonduri europene, MySMIS, va avea cinci module funcționale până în luna octombrie, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după audierea sa în Comisia pentru afaceri europene.

„MySMIS se dezvoltă cu resurse interne ale Ministerului Fondurilor Europene și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale. L-am găsit întârziat, a fost aprobat un calendar de realizare a acestui sistem IT. Am convenit împreună cu Comisia Europeană un calendar care presupune ca până în octombrie să avem 5 module funcționale în acest sistem, adică să ajungem până la implementare, ceea ce de fapt contează pentru beneficiari, să putem primi proiecte, ceea ce putem face acum, să facem evaluarea, contractarea, achiziții publice, totul online. Miza acestui sistem este aceea că banii pot fi ușor urmăriți încă de la început. Noul sistem informatic va putea să sesizeze fraude înainte să se întâmple”, a spus Ghinea.

El a precizat că restul de trei module vor fi gata în primăvara anului viitor.

„Celelalte module vor fi gata foarte probabil în primăvara viitoare. Nu înseamnă că nu se lucrează la ele. Sunt oameni care lucrează în paralel la fiecare modul’, a afirmat șeful Ministerului Fondurilor Europene.

Cristian Ghinea a fost chemat luni la audieri în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților, pentru a da explicații cu privire la gradul redus de absorbție a fondurilor europene și pentru a prezenta măsurile care vor fi luate de MFE în ceea ce privește Planul Juncker.

„Mă aștept ca domnul ministru să explice de ce gradul de absorbție a fondurilor europene pe anul 2016 este zero. Mă aștept, în egală măsură, ca ministrul să ofere răspunsuri cât mai exacte cu privire la strategia proprie pentru stimularea unei mai bune absorbții a banilor europeni și pentru urmărirea alocărilor pe axele de finanțare, precum și cu privire la viziunea asupra rolului MFE în identificarea pe parcurs a nevoilor reale din domeniile programelor operaționale, mai ales modalitatea în care se va asigura adaptarea acestora la solicitările beneficiarilor. De asemenea, comisia noastră va readuce în discuție măsurile vizate de MFE în ceea ce privește Planul Juncker, în condițiile în care este o prioritate ca proiectele cu care vine România în cadrul Planului Juncker să fie foarte bine țintite pentru a crește șansele lor de finanțare”, a declarat Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

Luni, la audieri, Cristian Ghinea și Ana Birchall (deputat PSD) au avut discuții în contradictoriu pe tema absorbției pe cadrul financiar 2014-2020.

Ministrul a calificat drept „prematură” declarația deputatului PSD, potrivit căreia gradul de absorbție al fondurilor europene în 2016 este zero.

„Eu am fost elegant când am spus că este o declarație prematură, că nu am vrut să spun că este o minciună. 57 milioane euro sunt banii intrați pentru 2014-2020. Deci este mai mult decât zero. A doua declarație prematură a fost în legătură cu Planul Juncker. Acest Guvern are 5 proiecte trecute de faza preliminară a CE, deci cu 5 mai multe decât Guvernul Ponta. Nu MFE este ministerul însărcinat cu contactul pe Planul Juncker și mă așteptam să știți acest lucru”, a spus Ghinea.

În replică, Birchall a afirmat că acesta insistă în dezinformare.

„Văd că insistați în dezinformare (…) Beneficiarii stau din Decembrie 2015 cu contracte semnate și proiectele au fost depuse și evaluate de anul trecut. Până la momentul la care noi vorbim fondurile europene atrase pe 2016 se reduc la zero și avem risc de a avea zero și pe tot anul 2016. Banii de care vorbiți dumneavoastră sunt alocați în avans”, a spus deputatul.

În context, ministrul de resort a precizat că a pus la dispoziția Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților scrisoarea prin care CE informează Parlamentul European că în exercițiul financiar 2014-2020 au fost trimiși către România 57 milioane de euro.

„Este mai mult de 0%. Nu aveți nicio legătură cu aritmetica, îmi pare rău să vă spun”, a arătat Ghinea, precizând că suma a fost alocată pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.