Ghidul turistic și cultural „Cele mai frumoase sate din România”, lansat la Muzeul Satului

ghidsated

Ghidul turistic și cultural „Cele mai frumoase sate din România”, într-o a doua ediție bilingvă, româno-franceză, revizuită și adăugită, a fost lansat, vineri, de ziua Sfântului Nicolae, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Un neobosit asistent de călătorie, lucrarea a văzut lumina tiparului la inițiativa Asociației „Cele mai frumoase sate din România” (AFSR).

Reunind locuri de poveste, tradiții și obiceiuri vii, păstrate în modul de viață autentic, în ritmul naturii, care fac din satul românesc, chiar și astăzi, izvorul culturii și simțirii românești, noua ediție a ghidului apare cu susținerea financiară a ambasadelor Franței, Elveției, Italiei și Israelului în România, precum și a Delegației Wallonie — Bruxelles.

Sucevița, Marginea, Pojorâta, Ruginoasa, Runcu, Vulcana Băi, Luncavița, Niculițel, Cumpăna, Hobița, Polovragi, Vaideeni, Șicula, Jidvei, Cârțișoara, Rășinari, Șiria, Șercaia sunt doar câteva dintre satele care își așteaptă turiștii, promovate în paginile lucrării.

Președintele AFSR, Nicolae Marghiol, a afirmat că evenimentul reprezintă un moment important al asociației, aceasta lansând o lucrare în care se regăsesc cele mai frumoase sate românești — ca peisaj, patrimoniu, obiceiuri — motor de dezvoltare pentru ruralul din țara noastră.

Într-un mesaj al premierului Victor Ponta, transmis celor prezenți la lansare de Corneliu Vișoianu, consilier al primului-ministru, șeful Executivului apreciază că lucrarea reprezintă „o carte de vizită”, „o oglindă a sufletului românesc”.

Președintele Autorității Naționale de Turism, Răzvan Filipescu, a declarat că organizarea unor acțiuni în satul românesc oferă oportunități pentru promovarea turismului rural, astfel încât România să se distingă la nivel internațional.”România deține o comoară cu care trebuie să se mândrească, dar să o și îngrijească”, se mai arată în mesajul premierului, care asigură AFSR de tot sprijinul pentru dezvoltarea satului românesc.

Șeful Delegației Wallonie — Bruxelles în România, Benoit Rutten, a apreciat că noua ediție a ghidului, un instrument indispensabil pentru fiecare persoană care vizitează România, aduce un plus de informații celor interesați de tradițiile, peisajul și gastronomia românească.

Într-o frumoasă limbă română, ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, a declarat că ghidul, semnificativ îmbunătățit, va ajuta pe mai departe turiștii să descopere România, în timp ce ambasadorul Elveției, Jean Hubert Lebet, a remarcat că lucrarea reprezintă un cadou de excepție pentru sărbători.

La eveniment, urmat de un simpozion și o festivitate de premiere a unora dintre cei mai buni gospodari din satele țării, au fost prezenți membrii AFSR, primari, invitați din partea ministerelor de resort, a consiliilor județene, colaboratori și parteneri ai asociației. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.