Gerard Jităreanu: Am fost și voi fi mereu de partea celor care cred că nu există viitor fără agricultură și nici agricultură fără viitor

Domeniu marginalizat pentru o bună perioadă de timp după 1989, agricultura a devenit în ultimii ani un subiect care începe să fie reașezat pe agenda publică. Despre ce evoluţie a înregistrat, în timp, agricultura românească şi ce promite aceasta pentru viitor, dar şi despre neajunsurile din cercetarea agricolă într-un interviu cu prof. univ. Gerard Jităreanu, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Iași, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în Agronomie din România.

„Nu sunt diferenţe majore între perioada 1980-2000, în care am lucrat efectiv în agricultură, şi perioada 2000-2015. Despre ce a fost înainte, pot spune din lecturi, dar nu cred ca asta era ideea. Cînd eram student, prietenii mei de la Politehnică, Medicină sau de la „Cuza”, făceau glume pe seama Agronomiei şi a studenţilor agronomi, dar nu eram afectat, pentru că simţeam că fac ceva ce îmi place. În plus, cred ca aş fi putut reuşi să fiu student la aceleaşi facultăţi ca ei fără probleme, dacă mi-aş fi dorit. Domeniul este apreciat şi prin prisma modului în care se prezintă reprezentanţii săi. Şi, indiferent de domeniu, există vîrfuri, oameni de pluton, precum şi un procent pe care îl estimez la 10-15% reprezentat de cei care şi-au greşit cariera şi nu se pot adapta în meseria respectivă. Dar eu cred că agricultura, ca domeniu, a crescut în importanţă în mod constant şi datorită faptului că este o afacere foarte, foarte mare, care se bazează pe eficienţă. De la plugul tras de boi şi până la agricultura de azi, care foloseşte sisteme automate, sateliţi, roboţi, maşini şi agregate conduse prin GPS, distanţa este uriaşă. Şi toate acestea se găsesc în jurul nostru, aici, nu numai în SUA sau alte ţări.”, a afirmat Gerard Jităreanu.

Acesta a adăugat că „staţiunile şi institutele de cercetare au fost ani la rând subfinanţate, resursa umană este redusă numeric, iar tinerii nu sunt încurajaţi să lucreze în cercetare prin perspectiva salariilor oferite. Este nevoie de un efort financiar susţinut pentru redresarea cercetării agricole, pentru că altfel vom fi total dependenţi de importuri şi vom plăti mult mai scump pentru tehnologiile şi materialul biologic necesar. Este nevoie să formăm noi cercetători şi asta cere timp, este nevoie să revitalizăm reţeaua naţională de cercetare agricolă şi este nevoie să schimbăm mentalităţi. Cercetarea trebuie să fie dinamică, să se adapteze cerinţelor şi să răspundă cu soluţii.”

„Chiar dacă aparţin acestui domeniu, nu cred că o ţară se poate baza în viitor doar pe agricultură; nu poate să piardă contactul cu industriile şi tehnologiile noi. Dar, în acelaşi timp, cred că agricultura va avea şi în viitor un rol important pentru dezvoltarea României, pentru că produce hrană, iar potenţialul agricol al ţării noastre este foarte ridicat.  În plus, am fost şi voi fi mereu de partea celor care cred că nu există viitor fără agricultură şi nici agricultură fără viitor.”, a încheiat Jităreanu. (Integral pe cuzanet.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.