FPTR: România este, de departe, cea mai convenabilă soluție pentru vacanțele românilor

cabanassqqRomânia este, de departe, cea mai convenabilă soluție pentru vacanțele românilor a declarat vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan.

„Agențiile abia își trag sufletul, românii cu bani își fac, în mare măsură, rezervări pe internet — există această psihoză că e mai ieftin dacă îți faci rezervările pe internet, iar restaurantele au și ele probleme. Conform unui studiu, în 2012, 60% dintre români nu și-au permis să meargă vreodată la restaurant, număr cu 20% mai mare decât în 2010”, a menționat vicepreședintele FPTR.(…)

În acest context, Răducan a atras atenția că o soluție pentru sprijinirea turismului autohton ar fi aplicarea cotei reduse de TVA la unitățile de alimentație din complexele hoteliere.

„Operatorii fac tot ce pot pentru a dezvolta turismul, pentru a-i face pe români să cumpere pachete turistice. Din păcate, ei nu sunt miniștri pentru a adopta măsuri de relansare fiscală, chiar dacă le cer autorităților. Aplicarea cotei reduse de TVA la unitățile de alimentație din complexele hoteliere ar fi, după părerea mea, cea mai necesară măsură fiscală de sprijinire a turismului autohton”, a subliniat el pentru AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.