Final de seceta in California

Seceta a fost declarată încheiată în nordul Californiei, după precipitațiile abundente din ultima săptămână.

california-1907579_1280

O serie de furtuni au deversat în ultima săptămână o cantitate enormă de ploaie și zăpadă asupra Californiei, ceea ce a permis să fie declarat deja sfârșitul secetei istorice din nordul acestui stat de pe coasta vestică a Statelor Unite.

Potrivit Centrului american de supraveghere a secetei, partea de nord a Californiei nu mai este considerată în stare de secetă. Aceasta persistă însă în sud, unde 30% din teritoriu se confruntă în continuare cu condiții de secetă extremă sau excepțională.

California a trebuit să impună restricții importante privind consumul de apă din cauza secetei istorice care afectează acest stat de mai mulți ani. Aceasta a provocat moartea a 100 de milioane de arbori și a favorizat declanșarea unor incendii devastatoare soldate cu victime.

You might also like More from author

Comments are closed.