Fetea (ACA): Apicultorii din 12 judeţe se plâng că le mor albinele

alibina_bolnavaVara fierbinte le face probleme serioase şi apicultorilor din anumite zone ale ţării, care, deşi au obţinut recolte bunicele de miere, şi-au văzut în ultimele zile albinele decimate din cauze necunoscute. Chiar şi cei care au încercat să afle de ce le-au murit albinele au rămas fără răspunsuri, fiindcă singurul laborator care ar putea să elucideze misterul nu este funcţional, aparatul vizat fiind defect.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, ing. Ioan Fetea, apicultorii din 12 judeţe s-au confruntat cu o rată mare a mortalităţii în stupuri. Astfel, unii dintre ei şi-au pierdut până la 60% din efectivul de albine, la floarea-soarelui.

„Chiar dacă producţia din acest an este bunicică,  peste media ultimilor ani şi, evident, mai mare decât cea de anul trecut, fiindcă am avut rezultate bune la salcâm, în general, excepţie făcând Vesitul ţării, acum ne confruntăm cu problema mortalităţii excesive la albine, tocmai la floarea-soarelui, care ne aduce cea mai importantă cantitate de miere. Nu ştim din ce cauze mor albinele, dacă sunt distruse de căldură sau de anumite tratamente aplicate plantelor, fiindcă aşteptăm încă rezultatele de la un laborator, care nu funcţionează din cauză că aparatul de care avem noi nevoie este stricat”, a declarat Fetea.

Preşedintele ACA a mai afirmat pentru AGRO TV că în 2015, deşi producţia de miere a fost relativ bună, preţurile au crescut uşor, aşa că au fost remarcate fluctuaţii interesante pe piaţă, care le permit apicultorilor să spere să obţină profit în acest an.

You might also like More from author

Comments are closed.