Festivalul Tradiţiilor de Paşte, în Parcul Sebastian din București

festivalultraditiilorpaste

În perioada 1 – 6 mai 2013, Primăria sectorului 5 organizează în Parcul Sebastian Festivalul Tradiţiilor de Paşte.

Timp de 5 zile, cei mici vor avea ocazia să participe la atelierele creative organizate pe grupe de vârstă, unde vor putea învăţa să decoreze, să picteze, să creeze şi să înveţe tradiţiile sărbătorilor de Paşte.

Mascote şi personaje pe picioroange preferate se vor plimba printre cei prezenţi şi vor face ca atmosfera să fie de sărbătoare. Şi pentru că joaca este pe primul loc, vă invităm cu mic cu mare în zonele de joacă, unde se vor desfăşura concursuri, jocuri cu ştafeta, vânătoarea de ouă, întreceri sportive, tirul cu arcul şi peretele de escaladă.

Nu va lipsi nici scena cu spectacole de teatru şi teatru de păpuşi, spectacole de dans şi magie.

You might also like More from author

Comments are closed.