Festivalul Stan Ioan Pătraş, în perioada 15-17 august la Săpânța

sapantacimitir

În perioada 15-17 august 2013, la Săpânţa, va avea loc Festivalul de cântece şi dansuri tradiţionale „Stan Ioan Pătraş”.

„Acesta se va desfășura pe o pajişte din sat, iar muzicienii invitații vor interpreta doar muzică live”, anunță organizatorii. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiţionale maramureşene, cea de-a doua, vineri, 16 august, vor urca pe scena din Săpânţa şapte muzicieni din şapte ţări, care vor „crea” un concert, inspiraţi de Maramureş – Roots Revival Romania.

La festival vor participa me;teri populari, majoritatea fiind chiar din Săpânţa. „Femeile din sat ţes pânză, cos cămăşi, fac cergi şi ţoluri. Lemnul este cioplit cu migală şi pricepere, iar copiii deprind devreme acest meşteşug. La festival se învaţă şi cum se cos costumele populare, cum se pictează icoane pe sticlă, cum se găteşte după datina străbună. Cam tot ce ai învăţat sau ai fi vrut să înveţi de la bunici”, spun organizatorii, în prezentarea evenimentului

Programul

Festivalului de cântece şi dansuri tradiţionale Stan Ioan Pătraş

Joi, 15 august 2013 – Aniversarea de 15 ani a Ansamblului Săpânţana

16.00-20.00 – Ateliere de meşteşuguri, muzică şi dans
16.00- 21.00 – Spectacol de muzică tradiţională maramureşeană
21.00-după miezul nopţii – Horă pe pajişte

Vineri, 16 august 2013

16.00-20.00 – Ateliere de meşteşuguri, muzică şi dans
19.00-19.45 – Teatrul Nescris din Şanţ – prima formă de teatru comunitar din România
20.30-22.00 – Concert intercultural Roots Revival Romania – pe scenă
22.00-după miezul nopţii – Improvizaţii muzicale pe pajişte

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.