Festival al peștelui în perioada mai – octombrie, în cinci orașe din România

braconajpesteCel mai mare festival al peștelui din România, Pescia, se va desfășura pe parcursul a cinci ediții, în perioada mai-octombrie, și va cuprinde cinci orașe din țară, respectiv Târgu Jiu, Cluj-Napoca, Constanța, București și Iași.

Pe parcursul fiecărei ediții locale, Festivalul Național al Peștelui va avea trei componente: expoziția cu vânzare de pește autohton și de import și produse obținute din acesta, precum și de accesorii necesare preparării peștelui, expoziția dedicată pasionaților de pescuit și operatorilor care activează în industria piscicolă și în cele conexe acesteia și demonstrații, degustări și conferințe susținute în fața publicului de către bucătari profesioniști și respectiv nutriționiști care vor da informații celor interesați despre beneficiile peștelui asupra sănătății.

Potrivit organizatorilor, Pescia are drept obiectiv principal creșterea consumului de pește în România și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le are acest consum, precum și popularizarea unor specii mai puțin cunoscute în România și a preparării lor, potrivit AGERPRES.

 

You might also like More from author

Comments are closed.