Fermierii vor primi subvenţiile restante din 2014

botanoiussMinisterul Agriculturii a anunţat că din aceste zile vor începe plăţile către APIA iar fermierii vor lua banii pe diferenţa pentru suprafaţă.“Începem plățile către APIA, iar fermierii care au un cont deschis la Trezorerie își pot încasa banii în câteva ore. Pentru cei care au conturi bancare, probabil, viramentul se va face în câteva zile”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de Stat în Ministerul Agriculturii. Plățile ar urma să fie finalizate până la sfârșitul lunii martie.

Sunt noutăți și pentru crescătorii de bovine și ovine. Tot din această săptămână se vor plăti subvențiile restante aferente anului trecut.“Sunt două variante. Fie suma o împărțim la ambele sectoare, bovine și ovine, fie finalizăm un sector, iar celălalt rămâne să-l rezolvăm în lunile următoare”, a adăugat Daniel Botănoiu.

Ministerul Agriculturii intenționează să achite toate datoriile din 2014. Astfel că, fermierilor li se promite că vor primi și subvențiile pentru motorină pe trimestrul IV al anului trecut. (Sursa: redesteptarea.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.