Fermierii vor primi subvențiile pe cap de vacă și producția de lapte

vaci_pasuneFermierii vor primi în această săptămână subvențiile pe cap de vacă și pe cantitatea de lapte produsă. Așa cum le-a promis ministrul Agriculturii, crescătorii de bovine așteaptă să primească, în această săptămână, ajutoarele naționale tranzitorii, aferente anului 2014. Fermierii îi mai cer lui Daniel Constantin să nu mai plătească impozit pentru un grajd cât se plătește pentru o vilă.

Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine, a declarat că subvențiile vor fi mai mari decât anul trecut: aproximativ 500 de lei pe cap de vacă de carne și 115 lei pe tona de lapte. Crescătorii de bovine speră că vor avea banii până la sfârșitul săptămânii. Dacă nu, sunt hotărâți să protesteze pe 15 aprilie în fața Guvernului.

Claudiu Frânc spune că, o dată rezolvată problema subvențiilor, fermierii vor soluții și pentru alte probleme. Noi i-am cerut ministrului Daniel Constantin să nu mai plătim impozitul pe metru pătrat de grajd echivalent cu metrul pătrat de vilă sau impozitul pe tractor egal cu impozitul pentru un autoturism de teren. Este incorect să plătim la același nivel. Modificările ar trebui făcute în noul cod fiscal. (Integral pe fabricadelapte.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.