Fermierii trebuie să anunţe autorităţile la fiecare tranzacţie cu suine din spaţiul comunitar

porcnegru Fermierii crescători de suine trebuie să anunţe direcţiile sanitare veterinare la fiecare tranzacţie cu suine pe care intenţionează să o realizeze din spaţiul comunitar şi să se informeze asupra zonelor de restricţie impuse în spaţiul Uniunii Europene, din cauza evoluţiei pestei porcine africane. 

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), remis, joi,în ultima jumătate de an, Uniunea Europeană se confruntă cu pesta porcină africană, o boală produsă de un virus, care afectează porcii domestici şi cei sălbatici. Boala este caracterizată printr-o difuzibilitate foarte mare, cu procent foarte mare de îmbolnăvire şi mortalitate în rândul animalelor, ceea ce poate conduce la pierderi economice foarte ridicate.

Această boală nu afectează omul.

‘Boala nu a evoluat niciodată în ţara noastră, dar o analiză de risc realizată la nivelul ANSVSA, la sfârşitul anului 2013, a concluzionat că măsurile de prevenire trebuie riguros aplicate’, precizează ANSVSA.

Potrivit instituţiei, în afară de metodele profilactice şi administrative pe care le aplică statul român pentru a limita riscurile de pătrundere a bolii în teritoriul naţional, fermierii, responsabilii fondurilor de vânătoare, pădurarii şi populaţia trebuie să contribuie la notificarea timpurie a oricăror semne de boală observate la porcinele pe care le deţin sau la porcii mistreţi. 

În acest context, este obligatorie anunţarea direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (DSVSA) din judeţul de reşedinţă despre apariţia oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte la porcinele domestice sau la porcii mistreţi.

În ultimii şapte ani, boala a evoluat în partea estică a continentului (în Rusia, Ucraina, Belarus), iar, începând cu luna ianuarie 2014, în state membre ca Lituania (2 focare), Polonia (9 focare) şi Letonia (30 de focare), atât la porcii mistreţi, cât şi la cei domestici.

‘Pentru a preîntâmpina apariţia bolii pe teritoriul său, România are o strategie care include: măsuri legate de avertizarea fermierilor şi vânătorilor privind recunoaşterea semnelor clinice necesitatea notificării imediate a semnelor de boală suspecte; pregătirea administraţiei cu responsabilităţi în controlul bolilor majore, cu privire la modalităţile de prevenţie şi de combatere a acestei viroze majore; pregătirea personalului de la punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu ţările terţe privind controlul bagajelor călătorilor; dezinfecţia care trebuie aplicată camioanelor care au transportat animale vii în spaţiul rus’, se mai arată în comunicat, potrivit AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.