Fermierii români ar putea primi subvenții egale din 2014

Fermierii români, sprijiniţi de autorităţi, speră ca din 2014, prin noua Politică Agricolă Comună, să fie instituite subvenţii pe suprafaţă egale pentru toţi europenii. Acest lucru va fi posibil dacă România va avea o poziţie clară în acest sens, consideră ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
Din 2014, România trebuie să aibă din punct de vedere al plăţilor pe suprafaţă, o Politică Agricolă Comună unitară şi nu una cu doua viteze, este de părere ministrul Agriculturii. El a arătat că, din momentul în care se va deschide noua perspectivă financiară a Uniunii, se doreşte acordarea unor subvenţii egale pentru fermierii din întreaga Uniune Europeană.

În prezent, este foarte greu pentru agricultorii români să lucreze cu unităţi de măsură diferite pe o piaţă comună, în condiţiile în care, în România, abia după şase ani s-a ajuns la un sprijin de 130 euro pe hectar, spune preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu.

“Decalajul este foarte mare, iar pentru echilibrare şi pentru a permite dezvoltarea agricultorilor români trebuie să ne gândim pentru 2014 – 2020 la egalizarea sau, dacă nu, măcar la micşorarea diferenţei care este extraordinar de mare în ceea ce priveşte sprijinul pe care-l primesc agricultorii din ţările vechii Europe faţă de agricultorii români şi cei care au intrat în Uniunea Europeană după 1990”, a arătat Rădulescu.

Necesitatea ca România să aibă o Politică Agricolă Comună puternică în contextul noilor provocări care vor apărea în domeniul securităţii alimentare şi energetice a Europei, este susţinută şi de reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor din agricultură. Sursa: capital.ro

You might also like More from author

Comments are closed.