Fermierii, obligaţi să plăteascăo taxă de 80 de lei/tonă pentru depozitarea deşeurilor

gunoi_organicPotrivit unui comunicat emis de ARBIO (Asociația Română de Biomasă și Biogaz), fermierii vor fi obligaţi să plătească o taxă pentru a depune deşeurile organice la groapa de gunoi. Valoarea taxei care va fi plătită de la 1 ianuarie 2016 este de 80 de lei pe tonă, urmând ca, din 1 ianuarie 2017, aceasta să fie majorată la 120 de lei pe tonă. Această măsură este cuprinsă într-un Proiect de Ordonanță de Urgență emis de Ministerul Mediului.

Conform proiectului care face referire la modificarea şi completarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, acest cost nou va fi adăugat companiilor şi persoanelor fizice care se ocupă cu agricultură, zootehnie, procesare, producţie şi orice alt tip de activitate din care rezultă deşeuri organice. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu deşeurile menajere ale primăriilor. proiectul a fost publicat de Ministerul Mediului în 16.07.2015 şi este supus dezbaterii publice pentru o perioadă de 10 zile.

Taxa va crea un fond de mediu, estimat să colecteze 200 milioane euro pe an. Practic, cei care vor plăti sunt fabricile, fermierii, primăriile şi oricine nu are o soluţie pentru gestionarea deşeurilor pe care le produce, conform Directivei Europene 2008/98/CE. În comunicat se mai afirmă:

”Toate ţările vestice europene au rezolvat problema prin implementarea proiectelor de Biomasă şi Biogaz, soluţia potrivită şi menţionată şi în Directivele Europene. Peste 15.000 de proiecte de Biomasă şi peste 14.000 de proiecte de Biogaz au fost implementate în toată Uniunea Europeana, tocmai pentru a transforma un cost într-un venit. Fără proiecte de Biomasă şi Biogaz (soluţia cea mai eficientă pentru a gestiona deşeurile), fermierii români şi fabricile autohtone vor începe să plătească nişte costuri mari, care vor submina productivitatea şi competitivitatea lor, riscând supravieţuirea lor, avertizează ARBIO.
Pentru aceasta, Asociaţia Română de Biomasă şi Biogaz solicită avansarea de urgenţă cu:

  1. Metodologia Feed-in-Tariff pentru proiectele cu capacitate instalată de până la 500 de KW
    2. Legea nouă a Biomasei şi Biogazului
    3. Legea Energiei Termice

You might also like More from author

Comments are closed.