FERMIERII, INVITAȚI SĂ ÎL SUNE PE MINISTRU PENTRU A-I SPUNE CUM SE PLĂTESC SUBVENȚIILE

În perioada 24-26 februarie a.c., ministrul Petre DAEA s-a deplasat în județele Arad, Bistrița, Bihor, Mureș, Maramureș, Timișoara și Satu-Mare pentru a verifica pe teren desfășurarea programului de tomate.

Totodată, ministrul a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții structurilor subordonate ale MADR (APIA, AFIR, direcțiile agricole ș.a.), în vederea verificării modului în care aceștia sunt organizați și pregătiți pentru a plăti subvențiile și a înregistra cererile producătorilor agricoli și fermierilor interesați.

De asemenea, prin sondaj, beneficiarii au fost rugați să comunice ministrului, telefonic, cum s-a derulat plata subvențiilor și cât a durat întreaga procedură.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a vrut să cunoască la fața locului atât problemele cu care se confruntă fermierii, cât și sugestiile pe care le au în legătură cu formele de sprijin promovate de MADR. Astfel, a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții Federației Crescătorilor de Bovine din Romania la Târgu-Mureș, s-a deplasat la Breaza la un cultivator de legume în spații protejate, la un crescător de taurine și la un cultivator de legume-fructe din Maramureș precum și la o fabrică de paste făinoase din zona Matieș.

Din discuțiile purtate cu producătorii agricoli a reieșit faptul că aceștia sunt interesați de programul de sprijin pentru tomate, precum și de celelalte forme de sprijin ale MADR.

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.