Fermierii hunedoreni s-au molipsit de virusul fondurilor europene

Tinerii din mediul rural nu mai fug acum de agricultura, ba chiar își doresc să își dezvolte afacerile din acest sector.

subventie
Se întâmplă lucruri ciudate în țara asta. În multe zone ale țării toată lumea se plânge că în sate au rămas să trăiască numai pensionarii. În comună Băița, din județul Hunedoara, lucrurile stau exact pe dos. Zootehnia, legumicultura și pomicultura sunt foarte tentante pentru tinerii fermieri. Constantin Demean era student la Timișoara atunci când a depus un proiect pentru obținerea de fonduri europene prin programul “Tanarul fermier”. Acum are o turmă de oi care numara 700 de capete, și-a construit un saivan trainic și a pus mâna pe câteva utilaje de strictă necesitate.

Nu este singurul tânăr din zonă care s-a molipsit de virusul fondurilor europene. “Adrian Demian și-a amenajat o fermă pentru creșterea bovinelor, în speranța revitalizării acestui sector de activitate, aflat în declin pe raza comunei. În 2016, alți tineri, încurajați de reușitele celor care au făcut pionierat în domeniu, s-au pus pe întocmit dosare spre a fi depuse în cadrul Programului <<Tanărul fermier>>. Maria Daniela Demean, din satul Hărtăgani, vrea să-și dezvolte afacerea în domeniul creșterii animalelor, respectiv creșterea și îngrijirea bovinelor. O altă tanără, Elena Iovan, din Cainelul de Sus, vrea să-și sporească efectivul de ovine, chiar dacă are, acum, în bătătură aproximativ 250 de oi. Și mai vrea să-și facă unele amenajări necesare acestei indeletniciri”, scrie Mesagerul Hunedorean.

Potrivit publicației mai sus amintite, mai toate dosarele depuse în bază programului „Tanărul fermier” au că obiect de activitate creșterea animalelor, sporirea efectivelor și procurarea de utilaje care să le ușureze și să le eficientizeze muncă în domeniu.

You might also like More from author

Comments are closed.