Fermierii braşoveni vor subvenţii pentru 200.000 de hectare de teren agricol

AtractorfermagPIA Braşov a anunţat încheierea campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă (SAPS) 2014. S-au primit 16.587 cereri (un procent de 101,34%, fata de 2013) pentru o suprafaţă de 200.673,51 ha (un procent de 101,39%, fata de 2013).

De asemenea, conducerea agenţiei a anunţat că termenul limită pentru depunerea cererii unice pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate s-a prelungit până la data de 20 iunie 2014.

Fermierii trebuie să meargă la medicul veterinar cu cel puţin două zile înainte de a depune cererile pentru subvenţiile în sectorul zootehnic. Medicul veterinar este cel care emite adeverinţe pentru animalele deţinute de solicitantul subvenţiei, document care poate fi accesat de specialiştii APIA abia la circa 48 de ore de la data când veterinarul efectuează modificările în Registrul naţional.

La nivelul judeţului Braşov, până in prezent, pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, s-au depus 5.300 cereri, până la sfărşitul perioadei fiind aşteptaţi toţi cei aproximativ 7.200 de fermieri. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.