Fermierii amenință că vor protesta la Bruxelles dacă nu vor deveni funcționale camerele agricole

protestemmmAgricultorii din România au cerut în repetate rânduri să fie creat cadrul legislativ care să le permită camerelor agricole să fie funcționale, atât la nivel național, cât și la nivel local.

Camerele vor reprezenta o instituție de utilitate publică nonprofit care vor crea un sistem de consultanță agricolă pe plan național. Cea mai importantă sarcină a camerelor agricole va fi, însă, aceea de a contura o politică agricolă națională, coerentă și eficientă.
În cazul în care nu vor fi înființată camere agricole până în luna mai, România riscă să piardă aproximativ 3 miliarde de euro, bani proveniți din fonduri europene.
Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a somat Autoritățile să analizeze situația apărută și să le ofere fermierilor un răspuns pozitiv: “În cazul în care nu vom primi răspunsul pe care îl așteptăm, că vor fi înființate camerele agricole, până la sfârșitul acestei luni ne vom uni toți fermierii și vom merge la Bruxelles pentru a protesta. Nu ne place să ne spălăm rufele în public, dar se pare că nu avem altă soluție, dacă autoritățile române nu ne ascultă”.

You might also like More from author

Comments are closed.