Ferme de familie cu bani europeni şi proiect de la autorităţi

fermierfffRomânia are peste 800 de mii de fermieri care fac agricultură şi cresc animale doar pentru a supravieţui. Autorităţile vor să-i convingă să avanseze la stadiul de fermă profitabilă de familie – să producă pentru propriul consum, pentru piaţă şi să aibă câştiguri decente. Ministerul Agriculturii pune la bătaie bani, garanţii de stat pentru credite şi proiecte europene gata făcute.

Lorand Ţăpuc îşi câştigă existenţa de pe urma creşterii animalelor din propria fermă: peste 500 de oi, 10 porci, un cal şi păsări.

Toţi banii pe care i-a strâns i-a investit în gospodărie şi încearcă să facă din ea o afacere profitabilă.

Deocamdată are doar satisfacţia că din munca lui îşi asigură produse sănătoase.

Cu bani europeni,  gospodăriile de subzistenţă pot fi transformate în ferme de familie. Aşa au făcut şi celelalte ţări, unde ideea a prins repede.

La noi au fost depuse până acum mai puţin de 400 de proiecte. Iar pentru cofinanţare, ministerul Agriculturii oferă facilităţi: garanţii la microcredite de până la 75 de mii de euro şi proiecte gata făcute, pentru care fermierii nu mai trebuie să plăteasca firme de consultanţă.

De anul viitor, diferenţa de hectare se va simţi şi în valoarea subvenţiilor. Cei care îşi vor extinde suprafeţele până la 30 de hectare vor primi în plus 45 de euro faţă de cei care au până la 5 hectare. (Sursa: TVR)

You might also like More from author

Comments are closed.