Faur (APIA): Cum se calculează sumele primite de fermieri în funcţie de suprafeţele deţinute

 

apia_baniDupă ce mai mulţi fermieri s-au plâns că nu înţeleg cum sunt alocaţi banii, subvenţiile, în funcţie de suprafeţele deţinute şeful APIA, Florin Faur, a explicat la AGRO TV cum sunt calculate sumele alocate fiecărui agricultor, în funcţie de suprafaţa deţinută de el.

„Până la 5 hectare oamenii primesc în plus 5 euro pe hectar, adică ajung la o subvenţie de 165 de euro/ha, între 5 şi 30 de hectare primesc 51 de euro în plus, deci ajung la 210 euro la hectar, iar cei care au peste 30 de hectare revin la plata de bază, de 160 de euro/hectar. Când spun asta mă refer la toate plăţile, fără cele cuplate. Practic e un pachet în care intră toate tipurile de plăţi „, a explicat Faur.

Acesta a anunţat că îşi doreşte implementarea unui proiect prin care să le explice mai clar agricultorilor cum se fac plăţile, prin exemple clare.

You might also like More from author

Comments are closed.