Factorii care determină nivelul producției de lapte la oaie

turma_oipngLaptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului, și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția totală de lapte este formată din laptele muls și laptele marfă. Pe lângă faptul că este de 1,5-2 ori mai nutritiv decât cel de vacă și mai bogat în vitamine și fier, poate fi consumat crud, fără pericolul de a transmite tuberculoza, doar în cel mult 3‰ din cazuri.

Producția cantitativă și calitativă de lapte este determinată de mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei.

O grupă de factori ce pot determina producția de lapte o reprezintă cei genetici, primul factor fiind individul. În cadrul aceleiași rase și turme există indivizi izolați care pot prezenta o variabilitate mai mare decât mediile între rase. Din practică se cunoaște faptul că, în aceleași condiții de mediu, în cadrul aceleiași rase și turme sunt indivizi care nu au lapte nici pentru creșterea mielului, alături de indivizi ce produc în total 200-300 l de lapte, și chiar mai mult, într-o perioadă de lactație. Prin asigurarea unei întrețineri și alimentații corespunzătoare, dublate de selecție, producția de lapte a fiecărei rase poate fi mult îmbunătățită.

Dintre factorii de mediu externi, cel care influențează cel mai mult producția de lapte este regimul de hrănire. Pentru producerea fiecărui litru de lapte trebuie asigurate 0,7 UN și 85 g P.B.D., peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale. Pentru a mări secreția de lapte, hrănirea stimulativă trebuie să înceapă încă din a doua jumătate a perioadei de gestație. Clima exercită, de asemenea, o puternică influență asupra producției de lapte, temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C.

Oaia este foarte sensibilă la perturbarea factorilor de mediu și a celor alimentari. Suprimarea unui furaj în perioada de stabulație poate duce la diminuarea cu 10-15% a producției de lapte, o ploaie de vară poate provoca o diminuare cu 5-30%, iar tunsul cu 10%. După tuns, ca urmare a stării generale mai bune, prin eliberarea de cojocul călduros de lână, producția de lapte se majorează cu 10-15%.

Diminuarea producției de lapte este provocată și de lipsa așternutului în timp de iarnă, neadăpostirea turmei pe timpul arșiței sau de drumurile lungi până la sursa de adăpare. La pășune sursa de apă nu trebuie neglijată, dar și asigurarea bulgărilor de sare pentru lins întrucât, în lipsa apei și a sării, oile devin neliniștite, stresul reducând producția de lapte. De remarcat faptul că nu este de dorit o singură sursă de apă într-un loc constant deoarece oile vor face poteci pe pășune, mergând pe același drum la adăpat.

Oile lactante hrănite cu ierburi suculente, fără apă, slăbesc, iar cele hrănite cu ierburi ce au sub 40% apă (secetă severă) inițial reduc consumul și, în final, mor.

Printre factorii de mediu interni, vârsta oilor și, legat de aceasta, numărul de lactații influențează, de asemenea, producția de lapte. Se constată că, până la a treia lactație, la vârsta de 4 ani, producțiile realizate se situează sub media pe viața productivă, între 4-7,5 ani peste media de viață, după care scad din nou.

Prolificitatea este un alt factor ce influențează producția de lapte a oilor. Aceasta este cu 30% mai mare la oile care au fătat gemeni, față de aceea a oilor care au fătat un singur miel. La oile care au fătat 3 miei producția de lapte este cu 65% mai mare decât la acelea care au fătat un singur miel. Se poate spune că oile cu un singur miel produc sub potențial. Din păcate însă, oile cu mai mult de doi miei pot face mastite (afecțiuni ale ugerului) după 4-6 săptămâni de supt.

Durata lactației, în condițiile obișnuite de la noi, este de 6-7 luni, începând din martie și încheindu-se în septembrie. Este greșită concepția că oile trebuie înțărcate cu 3-4 săptămâni înainte de montă, deoarece astfel nu ar intra în călduri. Secreția de lapte nu lipsește de energie alte funcții ale organismului doar în prima parte a lactației.

O cale de a obține mai mult lapte (8-10%) este deplasarea sezonului de fătare din martie spre februarie pentru a lungi perioada de lactație și pentru a avea o vegetație bună când, după înțărcarea mieilor, începe mulsul. Fătările exagerat de timpurii, în lipsa unor condiții bune în timpul stabulației de iarnă, pot compromite total producția de lapte, printr-o înțărcare foarte timpurie.

Îmbunătățirea, mai ales cantitativă, a producției de lapte, cu referire specială la rasele de la noi, trebuie să aibă în vedere desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone și extinderea controlului producției de lapte, pentru identificarea de „mame de berbeci“ și alegerea riguroasă a acestora, în vederea folosirii lor la însămânțări artificiale: efectuarea unor încrucișări de infuzie și industriale, cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte. (Sursa: lumeasatului.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.