EXTRAVAGANŢĂ sau MIT? Prinţul Charles solicită şapte ouă fierte la micul-dejun din care îşi alege unul!

O serie de informaţii despre prinţul Charles au apărut pe site-ul oficial al moştenitorului tronului britanic, cu o zi înainte de cea de-a 64-a aniversare a acestuia.
Această informare oficială şi aparent ciudată este o reacţie la zvonurile care circulă pe seama fiului reginei şi, de aceea, reprezentanţii prinţului Charles au încercat să demonteze o parte din mituri.

Întrebare:”Este adevărat că prinţul de Wales solicită să i se prepare şapte ouă fierte la micul-dejun, însă el alege doar unul dintre ele, aşa cum afirmă Jeremy Paxman în cartea lui despre monarhie?”

Răspuns: „Nu, este fals. Nu ar face niciodată aşa ceva şi nu a făcut-o niciodată, indiferent dacă este vorba de micul-dejun sau de oricare altă masă din timpul zilei”.

Alte adevăruri ceva mai serioase referitoare la prinţul Charles, care a suferit multă vreme de pe urma unui deficit de popularitate, sunt abordate pe site-ul www.princeofwales.gov.uk, potrivit Mediafax. Prin acest sistem de întrebări-răspunsuri, internauţii află că informaţia potrivit căreia cuplul princiar dispune de un număr impresionant de servitori este falsă. Numărul total al acestora este de 161.

Totodată, prinţul Charles nu este deloc adeptul practicilor medicinale homeopate neomologate.

Majoritatea activităţilor sale şi cele ale fiilor săi, prinţul William şi prinţul Harry, sunt finanţate din veniturile ducatului de Cornwall. Acest ducat produce mai ales o paletă întreagă de produse bio.

Prinţul Charles plăteşte impozite, iar deplasările oficiale pe care le efectuează, în nume propriu sau în numele reginei, nu sunt exorbitante şi răspund chestiunilor imperative, selecţionate în colaborare cu guvernul britanic.

El se asigură, totodată, că îşi limitează emisiile de carbon. Atunci când împrumută automobilul Bentley – mare consumator de carburant – al mamei sale, regina Elizabeth a II-a, prinţul Charles face acest lucru pentru a răspunde unor exigenţe de securitate. Propriile sale vehicule rulează cu biocarburant.

Multe întrebări o vizează pe Camilla, amanta prinţului devenită cea de-a doua soţie a lui, în 2005, după moartea prinţesei Diana, de care divorţase. Camilla nu va deveni regină, ci prinţesă-consoartă, în ziua în care prinţul Charles va urca pe tronul Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii despre care prinţul nu doreşte să vorbească atât timp cât mama lui, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 86 de ani, este încă în viaţă.

Sursa: EXTRAVAGANŢĂ sau MIT? Prinţul Charles solicită şapte ouă fierte la micul-dejun din care îşi alege unul! – Stiri externe | Libertatea.ro

You might also like More from author

Comments are closed.