EXCLUSIV. Ministerul Agriculturii, o miză de 60.000.000 € pentru Voiculescu

După profiturile uriaşe obţinute de Grivco din contractele de energie încheiate cu statul pe când Codruţ Şereş era ministrul Economiei, grupul Voiculescu ţinteşte portofoliul Ministerului Agriculturii. Miza depăşeşte 60 de milioane de euro.

Dan Voiculescu
Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Preluarea portofoliului Ministerului Agriculturii este o ţintă vitală pentru afacerile grupului controlat de magnatul Dan Voiculescu.

În primul rând, Ministerul Agriculturii cere 60 de milioane de euro de la Dan Voiculescu şi de la persoane din grupul acestuia, sumă pentru care s-a constituit parte civilă în procesul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). E lesne de bănuit cu câtă vehemenţă ar solicita Daniel Constantin, ca ministru al agriculturii, 60 de milioane de euro, de la mentorul său politic. Nu în nume propriu, ci pentru bugetul statului.

 


Precedent

Nu este vorba de o simplă speculaţie – dosarul privind privatizarea frauduloasă a ICA a mai fost închis, în 2005, când Parchetul General şi Directia de Investigare a Fraudelor s-au văzut puse în imposibilitatea de a declanşa urmărirea penală din cauză că Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a refuzat să se constituie parte civilă, considerând că nu a fost prejudiciată în niciun fel de pe urma privatizării. Director juridic al ADS era Jean-Cătălin Sandu, membru al PUR (astăzi PC) şi administratorul altei firme controlate de mogul. Abia în octombrie 2008, Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă cu suma de 60,58 milioane de euro. Voiculescu e acuzat de folosirea, „de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv spălare de bani”. Este suspect că PC doreşte portofoliul ministerului care ar putea băga în faliment grupul Voiculescu, prin înfăptuirea justiţiei.


Dan Voiculescu are nevoie de Daniel Constantin la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a nu mai fi bântuit de fantoma privatizării ICA
FOTO: CODRIN PRISECARU


Afaceri de milioane

Nu doar biciul se află la Ministerul Agriculturii, ci şi zăhărelul. Grivco SA are multe afaceri în agricultură. Unele se derulează cu institute subordonate Ministerului Agriculturii, precum ICTID Băneasa (judeţul Giurgiu), cu care are încheiate contracte de închiriere şi de prestări servicii depozitare. În judeţul Călăraşi, Grivco Agro SRL şi-a construit propriile depozite la Perişor. Firma nu face parte, oficial, din GRIVCO SA, dar unicul asociat este din anturajul grupului. Sediul firmei e pe strada Gârlei 1D, iar al Grivco SA e la 1B. Mai mult, un anunţ al Grivco SA face referire expresă la depozitul din Perişoru: „Grivco poate (…) să preia producţia în silozul Grivco Agro de la Perişoru (Călăraşi) şi Băneasa (Giurgiu)”. Grivco Agro a primit finanţare europeană, de multe milioane de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru achiziţia de tractoare, şi maşini agricole performante. Consultantul proiectului a fost SC Logicons SA, tot din Grivco, una dintre firmele cele mai „căutate” pentru proiectele de la Agricultură. Surse din minister ne-au spus că preluarea portofoliului de către Partidul Conservator ar putea face ca Logicons să devină firma cea mai căutată de doritorii de finanţări europene în domeniul agriculturii.

„Singurul nume care nu va suporta modificări este Ministerul Agriculturii, unde îl voi susţine pe liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin.”
Victor Ponta,
premier desemnat


Apropiere de Culiţă pentru Insula Mare a Brăilei

Pe surse am aflat informaţia că viitorul minister al Agriculturii ar putea să tragă sforile pentru ca Insula Mare a Brăilei să reintre pe mâna lui Culiţă Tărâţă. Acesta a pierdut irevocabil, insula, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis că terenul din Insula Mare a Brăilei, exploatat din 2001 de „TCE 3 Brazi” SRL Piatra Neamţ, firma omului de afaceri Culiţă Tărâţă, trebuie concesionat prin atribuire directă, pe o perioadă de 49 de ani, societăţii Agricost SRL din Iaşi, aparţinând lui Constantin Dulute.

Voiculescu vrea să preia controlul principalului acuzator

Cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) este emblematic pentru modul în care oamenii apropiaţi lui Voiculescu, plasaţi la locul potrivit, servesc, direct sau indirect, interesele de grup. Povestea privatizării aduce un pic cu fabula în care motanul, chemat să împartă brânza, o înfulecă pe toată, lăsând celorlalţi doar firimituri. În cazul ICA, 3,6 hectare de teren, de o valoare uriaşă, pe malul Lacului Băneasa, au intrat în proprietatea Grivco la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.



Bioprod SRL, înfiinţat „pe şest”

În 1991, ICA, societate de stat din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA) a înfiinţat, fără aprobarea ministrului, un SRL, SC Bioprod. Oficialii MAA au întors atunci capul, să nu vadă că firma cipriotă controlată de Dan Voiculescu, Crescent Comercial & Maritime, a primit 51% din Bioprod. La cârma Bioprod a fost numit Gheorghe Mencinicopschi, un apropiat al lui lui Voiculescu, dar şi membru al partidului acestuia. După un an a intrat în Bioprod şi Grivco SRL Bucureşti, care a primit 20% din acţiuni.

„Confiscarea” terenurilor

La sfârşitul anului 1993, Bioprod a devenit SA şi s-a hotărât majorarea capitalului social al Bioprod. Deşi ICA a adus în Bioprod, ilegal, un teren de 6.130 de metri pătraţi, cota de participare a ICA a scăzut la 10%. În loc să se construiască „Staţia pilot Bioprod Băneasa”, scopul declarat al cedării terenului, s-a ridicat o clădire, cu trei etaje, de birouri şi spaţii comerciale, finalizată în 1998. Ulterior, pe acelaşi teren s-a mai înălţat un imobil de 9 etaje.
A urmat încă o etapă de diminuare a cotei de acţiuni a ICA, printr-o majorare de capital care au dus Institutul de Cercetări Alimentare la o cotă de numai 1,46% din acţiuni.

În 1999, Ministerul Agriculturii, condus de Ioan Avram Mureşan, şi-a dat acordul ca mogulul Antenelor să ajungă să acapareze, prin firmele sale, tot terenul din Băneasa. ICA a venit în asociere cu restul de 2,67 de hectare de teren, 18 clădiri şi construcţii speciale, plus un imobil din Buşteni, dar abia a „ajuns” la 40% din firma controlată de Voiculescu.

„Pionii” Sandu şi Mencinicopschi, plasaţi în posturi cheie

Pachetul de acţiuni pe care îl deţinea statul, prin ICA, la Bioprod – 40%, era însă incomod. Voiculescu şi-ar fi folosit influenţa, spun procurorii, pentru a privatiza restul de 40%. L-au ajutat, spun organele de anchetă, Gheorghe Mencinicopschi, Constantin Baciu (şef serviciu în minister), Jean – Cătălin Sandu, directorul Direcţiei juridice din Agenţia Domeniilor Statului şi membru al PUR (partidul condus de Voiculescu).

Pe 14 noiembrie 2003, Grivco a cumpărat pachetul de acţiuni deţinut de ICA la Bioprod cu numai 3,87 miliarde de lei, deşi acesta valora, potrivit expertizei DNA, 292,6 miliarde de lei, de 75 de ori mai mult. „Doctor Menci” „scosese”, terenurile, în 2003, la valoarea din 1994 iar clădirile şi mijloacele fixe la cea din 1998, spun organele de anchetă.

Pe 16 iulie 2003, ADS a întocmit nota privind propunerea de vânzare a acţiunilor SC ICA, menţionându-se şi că anunţul de privatizare ar fi fost publicat în Monitorul Oficial. Fals, au constatat procurorii! Anunţul de vânzare-cumpărare a fost publicat, la 6 august 2003, în ziarul „Independent”.

Pe 14 noiembrie 2003, Grivco SA a cumpărat acţiunile deţinute de ICA cu numai 3,87 miliarde de lei vechi, plus obligaţia de a investi 100.000 de euro. Raportul de expertiză din dosarul DNA a stabilit că valoarea reală a pachetului de acţiuni al institutului era, de fapt, de 292,6 miliarde de lei, de 75 ori mai mare decât preţul de pornire
al licitaţiei. Procurorii spun că Grivco nu avea dreptul să se înscrie la licitaţie deoarece avea, la 15 august 2003, 5 miliarde de lei vechi datorii restante la bugetul statului, mai mari decât preţul plătit pe acţiuni.

32 de amânări
a avut, din toamna lui 2009 până acum, procesul privatizării ICA. Expertiza financiar -contabilă nu s-a finalizat încă

You might also like More from author

Comments are closed.