EXCLUSIV: Ioan Tătăran (APPTEM): Din cauza pestei porcine se închid unele târguri de animale

porc_ajutorDupă ce Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară a transmis un comunicat prin care a anunţat că au fost depistate cazuri de pestă porcină africană în Ucraina, aproape de graniţa română şi a decis să închidă târgurile de porci din Nordul ţării, crescătorii de suine din regiune nu sunt îngrijoraţi.

Ei spun că afectaţi de măsurile anunţate vor fi micii crescători, care nu vor mai avea unde să îşi vândă animalele şi mai puţin afectaţi vor fi cei care cresc porci în unităţi protejate. Din acest motiv, exportul de carne nu va fi întrerupt, iar carnea de porc din România va fi în continuare sigură.

Inginerul Ioan Tătăran, care are o fermă de porci mangaliţa în Ţara Lăpuşului, spune că nici nu s-a discutat despre oprirea comercializării cărnii în exterior şi că fermele mari din ţară sunt în siguranţă:

„Nu se opresc exporturile de carne de porc din România. În judeţele limitrofe cu Ucraina se opresc târgurile, fiindcă în Ucraina s-au depistat câteva cazuri de pestă porcină.  E adevărat că prin mistreţi se poate transmite boala la porcii din România, dar boala ajunge la cei care cresc liberi, nu la cei din ferme. Nu s-a discutat despre oprirea exportului, fiindcă se exportă din unităţi mari cu măsuri de biosecuritate clare. În complexe boala nu are cum ajunge, aşa că se poate exporta. Cei mai afectaţi sunt gospodarii nu vor putea merge în târguri să îşi vândă porcii, dar marii crescători nu vor avea pierderi. Porcii Mangaliţa nu se exporta decât din crescătorii mari, aşa că şi acest sector e sigur”, a declarat pentru AGRO TV, Tătăran.

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.