Europa sprijină fermierii. Dar, câte șanse mai are zootehnia românească? Răspunsul, la Expo-Conferința Meat & Milk 2014 (P)

instantaneu conferinta meat milkÎn condițiile în care mediul de afaceri din România este grav distorsionat de sistemul legislativ și fiscal,  fermierii din sectoarele producției de carne și lapte sunt nevoiți să caute soluții viabile pentru ieșirea din criză. Deși, diferite, obstacolele pe care le întâmpină îi afectează în mod egal, punând în pericol întreaga zootehnie românească.

Pentru a identifica răspunsuri și soluții la problemele fermierilor români, la Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2014, care se va desfășura în zilele de 11, 12 iunie la Hotel Hilton din Sibiu vor lua cuvântul invitați de prim rang, din țară și străinătate.

Astfel, în ședințele generale din fiecare dimineață, Daciana Sârbu și Viorica Dăncilă-Parlamentul European, Daniel Constantin-Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Daniel Botănoiu-Secretar de Stat în MADR, vor vorbi despre măsurile structurale luate la nivel comunitar și național, menite să eficientizeze zootehnia României, iar Nicolae Popa-APDPR, va prezenta ultimele noutăți în domeniul finanțării activității din fermele de carne și lapte.

Deosebit de interesante se vor dovedi comunicările susținute în ședințele generale de Jean-Luc Meriaux-Secretar General al UECVB și Wim Zaalmink-Cercetător în Departamentul de Inovație al Universității Wageningen-Olanda, care vor conține date relevante despre evoluția celor două sectoare, la nivel european, dar și referințe stricte la oportunitățile fermierilor români, în peisajul economic al Uniunii Europene. Precizăm că domnul Zaalmink va prezenta un studiu care va avea ca temă principală relația cu firmele de procesare ale fermierilor români producători de lapte.

În ședința generală din dimineața zilei de 11 iunie, Banca Comercială Carpatica, Partener Principal Finanțare al Expo-Conferinței, va detalia oferta de finanțare destinată fermierilor, aceasta putând fi consultată și la standul organizat în cadrul secțiunii Business to Business-B2B.

La fel de utile se vor dovedi prezentările companiilor ale căror produse și servicii se adresează inclusiv fermierilor: Gruppo AB, Cargill, BTC Europe GmbH,  Danone și ACO. Tot acestora li se va adresa și oferta companiei Biotrend Plus-Bulgaria, care, la standul propriu, pe lângă oferta destinată procesatorilor, va prezenta produse și teste de laborator destinate siguranței activității din fermă.

Workshop-urile vor avea în centrul tematic și probleme ale fermierilor, acestea fiind discutate sub titlurile ”Respectarea cu strictețe a legislației sanitar-veterinare, calea spre asanarea pieței” și ”Cine fură căciula sectorului românesc de carne?”

Masa rotundă televizată, care va avea loc în după-amiaza zilei de 12 iunie și care va purta titlul ”Risc Maxim: TVA ridicat, evaziune, private label”, va reprezenta un punct din program la care vor fi invitați să asiste și să intervină toți participanții la Meat & Milk. Alături de domnii Dorin Cojocaru-Președinte APRIL și Sorin Minea-Președinte Romalimenta, în discuțiile cu reprezentanți ai autorităților, purtătorii de cuvânt ai intereselor fermierilor vor fi Claudiu Frânc-Președinte al FCBR și Ioan Ladoși-Președinte al APCPR.

Cu siguranță, un moment de maxim interes îl va reprezenta vizita de documentare care va fi efectuată la ferma Karpaten Meat, în cadrul căreia participanții vor lua contact cu activitatea acesteia și a Asociației Angus România, cu planul de dezvoltare și parteneriatul propus fermierilor.

La fel ca la precedentele ediții, prezența fermierilor la Expo-Conferința Internațională Meat & Milk a fost în centrul atenției organizatorilor manifestării, agenția infoALIMENT și revistele Fabrica de Carne și Fabrica de Lapte. Informațiile de ultim moment care le sunt destinate vor contribui, cu siguranță, la creșterea volumului de afaceri din fiecare fermă de carne sau lapte din România.

Înscriere și relații suplimentare la tel:+4021 223 25 21, sau e-mail: [email protected] 

You might also like More from author

Comments are closed.