Ea este femeia care a reinventat mileurile și le-a readus în casele noastre

Ia este tot mai rar întâlnită la țară, dar mult mai apreciată la oraș. Unul dintre artizanii acestei schimbări își dezvăluie secretele.

web-Pernute-fotograf-adina-felea-056

Născută sub arșița Bărăganului și crescută într-un sat cu nume de poveste, Roxana Toma este o femeie greu de etichetat. Este om de televiziune, mamă de actor cu vise înalte – fiul sau joacă în serialul Las Fierbinți – iar acum poartă pe umeri misiunea de a duce mai departe tradițiile populare. Proiectul Țărăncuța Urbană îi aparține în totalitate și a ajuns să-i ocupe tot mai mult timp.

De unde a pornit ideea acestui proiect denumit Țărăncuța Urbană?
Roxana Toma: Proiectul Țărăncuța Urbană a pornit de la o simplă pagină de Facebook. La insistențele unei prietene, șocată un pic de accesiunea paginii, la un an mi-am cumpărat domeniul și așa am pus bazele platformei online Țărăncuța Urbană. Timpul a trecut, adică încă un an, și m-am decis să mai fac și altceva pe lângă site. Visam să am un atelier. Bine, bine, dar ce să fac în atelier, mi-am zis. M-am tot întrebat până într-o zi, când am deschis o cutie a mamei cu amintiri. Am găsit acolo multe mileuri. Așa mi-a venit ideea să scot în lume mileul mamei. Vremurile au evoluat, iar noi între timp am pitit mileurile mamelor, bunicilor noastre pentru că evident nu le mai punem pe mobilă, televizor. Am pus mileul pe perna decorativă, din iută.

Țărăncuța Urbană aduce arta rurală în mijlocul orașului. Crezi că a purta o ie este o fiță sau un motiv de mândrie?
Eu n-aș zice că e o fiță. Cineva care n-a îmbrăcat niciodată o ie poate spune că e o fită, dar în momentul în care îmbraci această podoabă într-adevăr simți un motiv de mândrie. Uite, eu anul acesta de ziua iei, am îmbrăcat o ie pentru prima data. Nu-ți imaginezi cât de bine și cât de importantă m-am simțit în ziua aceea. Da, e un sentiment aparte.

Cum îți explici faptul că tot mai mulți oameni din mediul urban își doresc să poarte o ie, în vreme ce pe ulițele satului portul popular aproape că nu mai există?
Din păcate, sărăcia în multe sate din România și-a spus cuvânt. Probabil că țăranii nu mai au chef să poarte straie de sărbătoare, nu mai găsesc nici un motiv. Au alte priorități, au grijă zilei de mâine. Pe vremea bunicilor noștri era altceva. Îmi aduc aminte că ziua de duminică era sfântă. Mergeau la biserică, făceau cea mai bună mâncare, era zi de sărbătoare. Într-adevăr sunt sate în țara noastră unde tradiția merge mai departe, dar sunt puține, trebuie să recunoaștem. Câteva în Moldova, câteva în Transilvania și foarte puține în Muntenia. La oraș, din câte am observat,au ajuns nepoatele și nepoții. Ei sunt obligați acum să ducă tradiția bunicilor noștri mai departe.

Ești crescută la Dor Mărunt, comună despre care cineva a scris că are „cel mai frumos nume de localitate din cîte poate da limba dunărenilor”. Ce ai aduce din Bărăgan la București?
M-am născut la Dragalina, dar am locuit la Dor Mărunt. Da, întotdeauna mi-a plăcut acest nume, mai ales că atunci când mă întreba cineva de unde sunt, toată lumea avea cunoștință de Dor Mărunt. La București am adus amintirile cu mamă, am adus florile mamei, obiceiurile ei și da, prin Țărăncuța Urbană asta am dorit. Să aduc ce aveam eu mai de preț la Dor Mărunt.

Pe lângă ie, ce alte obiecte mai sunt atrăgătoare pentru orășeni?
Oalele de pământ, lingurile de lemn, ceaunul.

Crezi că există o barieră între țărani și orășeni?
Uite, mie nu îmi e rușine să spun că sunt țăranca. Am crescut la Dor Mărunt până la vârstă de 19 ani, când am venit la București, imediat după Revoluție. Am învățat relativ repede să folosesc rujul, să traversez pe zebră și încă mai am îndemânarea să dau la păsări de mâncare, să sap în curte, să am grijă de flori. Dar nu asta face diferență dintre țăran și orașean, ci firea lui. Educația care a primit-o de la părinți, de la învățător, de la profesori. Tind să cred, că de o vreme încoace nu mai există nicio barieră. Am văzut foarte mulți tineri orășeni că se întorc la țara. Evident, cei care își permit. Se întorc la sate și fac ceva, construiesc ceva, o mică afacere. Și pe parcurs vor fi și mai mulți tineri care se întorc la sat. Și invers, pot să-ți spun că văd elevi de la sate, foarte buni care vin la oraș, la liceu. Deci, poate în scurt timp nu mai vorbim de barieră, asta dacă există. Eu vreau să cred că nu.

Ce e mai rău? Să întâlnești un țăran de la oraș sau un țăran la oraș?
Sincer? Un țăran de la oraș. Deși, țăranii sunt niște oamenii educați, niște oameni care au o istorie în spate. În zilele noastre țăran a ajuns să fie sinonim cu badara sau mitocan, un om care greșește, care nu știe să se poarte. Cum auzim ceva de rău, imediat îți vine în minte expresia: uite-l și pe țăranul asta. 

Care este cel mai frumos sat din România pe care l-ai vizitat vreodată?
Aș putea să zic Dor Mărunt. Sunt multe sate frumoase, dar cele mai frumoase sate le-am văzut în Gorj. O singură data am fost acolo, dar am rămas impresionată de satului lui Brâncuși.

Crezi că satele românești ar trebui să-și păstreze pitorescul de pe vremuri sau modernizările de acum, cu drumuri asfaltate, rețea de canalizare și apa reprezintă pasul firesc pe care trebuie să-l facă toată lumea?
Satele românești trebuie să se modernizeze, dar să-și păstreze și tradiția și obiceiurile. Să aibă șosele, să aibă canalizare, apa curentă, internet. Vremurile s-au schimbat, oamenii s-au schimbat.

Din cele șapte zile ale săptămânii, în câte porți ie sau haine cu însemne tradiționale?
Nu exagerez. Prima ie am îmbrăcat-o în clasă a patra. De atunci n-am mai purtat până anul acesta, de ziua iei. Iubesc tradițiile mult, foarte mult, dar asta nu înseamnă că musai trebuie să mergi la serviciu sau pe strada.

You might also like More from author

Comments are closed.